Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
La data de 10 octombrie 2024, la Sala de Conferinţe a Liceului Teoretic Ştefan Demetrescu din Bucureşti, a avut loc o prezentare a efectelor traficului şi consumului de droguri în rândul tinerilor.
La activitate au participat poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Serviciului Siguranţă Şcolară şi Prevenirea Criminalităţii, poliţiilor sectoarelor 1 - 6, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, precum şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog, Direcţiei Siguranţa Şcolară, Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
În sală au fost prezenţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, ai organizaţiilor de părinţi, elevi, un medic psihiatru din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie 'Profesor Doctor Alexandru Obregia', precum şi un medic din cadrul Direcţiei pentru Medicină Şcolară din cadrul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
Tema întâlnirii a fost reprezentată atât de activităţile desfăşurate de instituţiile şi autorităţile statului pentru prevenirea şi combaterea consumului de droguri din mediul şcolar, cât şi de percepţia elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor cu privire la ameninţările generate de consumul de substanţe interzise.
Astfel de activităţi vor fi derulate şi în perioada următoare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.