Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu
Reţinut de poliţişti şi cercetat pentru fapte comise cu violenţă
Un bărbat de 35 de ani din Avrig a fost reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, fiind cercetat de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Avrig sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere.
În fapt, în data de 9 octombrie, în jurul orei 23:20, echipajul de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Avrig, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că fiul său este agresat fizic de către un alt bărbat, ambii domiciliaţi în oraşul Avrig.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că între cei doi bărbaţi (în vârstă de 19 de ani, respectiv 35 de ani) ar fi izbucnit un conflict spontan, care a degenerat într-o agresiune fizică, pe fondul unor dispune familiale. În urma conflictului, bărbatul de 19 ani a suferit lovituri la nivelul capului, cu un obiect contondent (par), fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Sibiu în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internat. Ulterior, bărbatul de 35 de ani, folosindu-se de un topor, a distrus geamurile maşinii victimei, care se afla parcată în proximitate.
În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, a probatoriului administrat, bărbatul de 35 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Ilegalităţi la regimul silvic
În data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 16:10, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ocna Sibiului au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în aceeaşi dată, în jurul orei 15:00, un bărbat de 43 de ani din Rusciori ar fi tăiat fără drept şi sustras un arbore din fondul forestier naţional, situat în extravilanul localităţii Rusciori, pe care l-a transportat, ulterior, cu un atelaj hipo la domiciliul său.
În urma verificărilor şi a activităţilor investigativ-operative efectuate, cele sesizate s-au confirmat, motiv pentru care în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori din fondul forestier naţional, potrivit Legii nr. 46/2008.
Activităţile de prevenire şi combatere a infracţionalităţii la regimul silvic au constituit o prioritate şi pentru poliţiştii Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Porumbacu de Jos.
Astfel, în data de 11.10.2024, în jurul orelor 00:50, aceştia au depistat, în flagrant, un bărbat de 26 de ani din localitatea Racoviţa, care transporta material lemnos fără a deţine aviz de însoţire în acest sens. Poliţiştii au procedat la confiscarea a 2,5 metri cubi material lemnos din specia fag, bărbatul fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, conform Legii nr. 171/2010.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].