Comunicat de presă - ADR Nord-Est
O delegaţie a Regiunii Nord-Est a participat, în perioada 7-10 octombrie 2024, la Săptămâna Regiunilor şi Oraşelor, la Bruxelles, având drept obiectiv evidenţierea potenţialului regiunii noastre, proiectelor de succes şi parteneriatelor europene.
Cu sprijinul colegilor din Biroul de Reprezentare de la Bruxelles, am organizat, în parteneriat european, trei evenimente de înaltă ţinută, după cum urmează:
În data de 08 octombrie 2024, workshopul 'Consolidarea abilităţilor prin iniţiative regionale - Dezvoltarea talentelor locale pentru viitor', găzduit de Biroul Executiv al Irlandei de Nord, s-a bucurat de prezenţa a peste 120 de participanţi.
Panelul interactiv a fost moderat de Roxana Şlemco, Director al Centrului Regional de Studii Nord Est, având printre invitaţi parteneri valoroşi precum Giovani Gentili - Umbria, Timi Gomboc - Viceprimar al oraşului Morska Sobota, dar şi reprezentanţi ai mediului academic prin Ciaran MacManus - South West College şi Nellie Van der Pasch. Discuţiile şi schimburile de bune practici au vizat politicile de dezvoltare profesională la nivel local şi regional, dar şi noi direcţii de inovare precum Inteligenţa Artificială sau energia bazată pe hidrogen.
În aceeaşi zi, dar la Centrul de Conferinţe al Comisiei Europene - Albert Borschette, Rolul esenţial al GAL-urilor a fost dezbătut într-un atelier de lucru.
Regiunea Nord-Est a României a fost reprezentată de Cristian Nistor - Administrator al Judeţului Botoşani, ocazie în care 'Caşcavalul de Săveni' a reprezentat unul dintre exemplele de succes ce demonstrează importanţa implicării GAL-urilor în promovarea gastro-economică a judeţului Botoşani şi a regiunii noastre.
Alături de alţi reprezentanţi ai Grupurilor de Acţiune Locală din Polonia, Bosnia şi Herzegovina, Croaţia şi Franţa, participanţii au împărtăşit exemple de bună practică şi principii de dezvoltare de jos în sus care contribuie la coeziunea şi păstrarea identităţii locale şi regionale.
În data de 10 octombrie 2024, la sediul Comitetului Regiunilor, Gabriela Macoveiu, Director de Comunicare, Inovare şi Cooperare Externă ADR Nord-Est, a reprezentat regiunea în calitate de vorbitor cheie la workshopul, Un nou mod de a produce: Crearea unui ciclu de viaţă circular european al textilelor' organizat de EURATEX prin proiectul RegioGreenTex.
Având ca idee principală poziţionarea comună în favoarea unor politici fundamentale pentru reutilizarea materialelor textile, lectorii din acest panel au propus şi adus în faţa audienţei idei inovatoare care să răspundă problemelor actuale ale industriei sau platforme tehnologice.
Partenerii din Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava, reprezentaţi prin Directorul Executiv Cezar Grozavu, au organizat, în data de 10 octombrie panelul 'Rezistenţă, recuperare, rezilienţă, consolidare: valorile europene transfrontaliere'. Evenimentul a atras un public divers şi entuziast, demonstrând nivelul ridicat de interes pentru cooperarea transfrontalieră şi angajamentul comun faţă de valorile europene.
'Ne-am făcut o tradiţie din a participa la acest eveniment de anvergură, an de an, fiind o oportunitate extraordinară de a face vocea Regiunii Nord-Est auzită şi de a-i expune potenţialul. Mesajele cheie pe care le-am transmis anul acestea: Regiunea Nord-Est este un partener activ în dezvoltarea europeană, contribuţia regiunii la proiecte în parteneriat internaţional şi colaborări transfrontaliere fiind larg recunoscută. Politica de coeziune, corect înţeleasă şi implementată, contribuie la îmbunătăţirea infrastructurii, dezvoltare economică şi prosperitatea comunităţilor.
Ce e mai important e că de această oportunitate am beneficiat nu doar noi, cei de la ADR Nord-Est, ci întreaga delegaţie a Regiunii Nord-Est, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Botoşani, Primăriei Vaslui şi Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava, dar şi jurnaliştii acreditaţi' a declarat Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est.
Săptămâna Europeană a Regiunilor şi Oraşelor este cea mai mare manifestare anuală dedicată politicii de coeziune a UE şi este la cea de-a 22-a ediţie.
Anul acesta, evenimentul a găzduit, timp de patru zile, 194 de sesiuni de politici la nivel înalt, ateliere şi laboratoare participative. Organizat de Direcţia Generală pentru Politică Regională şi Urbană a Comisiei Europene şi Comitetul Regiunilor, evenimentul a adus împreună reprezentanţi regionali, factori de decizie, experţi şi cetăţeni pentru a dezbate politica de coeziune şi a extinde reţelele de colaborare.
Politica de coeziune a UE este strategia Uniunii Europene de promovare şi sprijinire a unei 'dezvoltări armonioase' a tuturor regiunilor şi statelor sale membre. Acesta este modul în care UE ajută regiunile sale mai puţin dezvoltate să recupereze decalajul faţă de media UE.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].