Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu
Poliţiştii sibieni caută un minor în vârstă de 16 ani, care a plecat din municipiul Sibiu, fără a mai reveni la domiciliu. Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112.
La data de 9 octombrie a.c., poliţiştii sibieni au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că, în data de 08 octombrie, în jurul orei 14:30, fiul său minor, VARGA CRISTIAN, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar din municipiul Sibiu (cartierul Turnişor, zona 'Cascada'), într-o direcţie necunoscută şi nu a mai revenit la domiciliu.
Semnalmente: înălţime 162 cm, greutate 45 de kg, ochi căprui, păr şaten, ten piele măsliniu.
În momentul plecării, minorul purta un tricou galben cu imprimeu negru, pantaloni de trening negri, adidaşi marca 'Puma', negri.
Semne particulare: Nu se cunosc.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest minor sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.