Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
În ultimele 24 de ore, poliţiştii şi jandarmii din judeţul Alba au continuat acţiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională şi pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniştea cetăţenilor din judeţ.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicaţiei eDAC, 411 de verificări de persoane şi 249 de verificări de autovehicule, pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 129 de abateri de natură contravenţională, majoritatea la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 36.750 de lei.
Au fost efectuate 58 de testări privind conducerea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 3 permise de conducere.
*
Reţinuţi pentru infracţiuni rutiere
La data de 9 octombrie 2024, în jurul orei 11.00, poliţiştii rutieri din Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Calea Moţilor din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din localitatea Sălciua, judeţul Alba. În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate.
La data de 9 octombrie 2024, în jurul orei 12.00, poliţiştii din Alba Iulia au intervenit la un accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Zăvoi din Alba Iulia. Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 38 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat. În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În plus, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul are permisul de conducere suspendat, ca urmare a săvârşirii, în luna martie a anului 2024, a infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. Faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate.
*
Reţinut pentru ameninţare
La data de 9 octombrie 2024, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galda de Jos au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat de 59 de ani, din comuna Cricău, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare. Din cercetări a rezultat că, în după amiaza zilei de 8 octombrie a.c., în timp ce se afla pe o stradă din Cricău, în stare de ebrietate, folosindu-se de un obiect contondent, l-ar fi ameninţat pe un consătean, în vârstă de 41 de ani. Bărbatul reţinut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate.
*
Accident rutier
La data de 9 octombrie 2024, în jurul orei 19.30, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Câmpeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 75, pe raza oraşului Câmpeni, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Bistra, judeţul Alba. În urma impactului, în accident a mai fost implicat un autoturism care era condus de o tânără de 19 ani, din comuna Bistra. Din accident a rezultat rănirea uşoară a tânărului de 19 ani şi a două femei, de 56 şi 83 de ani, pasagere în primele două autoturisme implicate în accident. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind toate negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii vătămare corporală din culpă.
Amplasarea radarelor în data de 11 octombrie 2024
Drumul Naţional 1 - Alba Iulia - Sântimbru - Oiejdea - Galda de Jos - Teiuş - Aiud - Inoc - limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1 - Sebeş - Cut - Cunţa - limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea - Şibot - limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C - Sebeş - Petreşti - Săsciori
Drumul Naţional 74 - Ighiu - Zlatna - Feneş - Abrud - Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 - Câmpeni - Gârda - Arieşeni
Drumul Naţional 75 - Baia de Arieş - Lupşa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardul Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureş - Războieni - Noşlac
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.