Comunicat de presă - Guvern
România rămâne un susţinător ferm al Republicii Moldova şi al viitorului său european şi va continua să sprijine cetăţenii şi autorităţile de la Chişinău să îşi îndeplinească obiectivele în acest sens.
Propaganda agresivă a Rusiei, care deformează datele istorice şi ignoră realităţile actuale, trebuie combătută prin toate mijloacele, astfel încât obiectivul de integrare al Republicii Moldova în Uniunea Europeană să se realizeze.
'Autorităţile ruse încearcă cu disperare prin propagarea unor ştiri false să schimbe traseul european al Republicii Moldova. Îi încurajez pe toţi liderii de la Chişinău să nu se lase intimidaţi de astfel de acţiuni. România este umăr la umăr cu Republica Moldova în îndeplinirea visului european', a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Dorinţa Republicii Moldova de a deveni stat membru al UE reprezintă alegerea stabilităţii, prosperităţii şi a unei comunităţi de valori şi principii, lucruri pe care Rusia continuă să le încalce flagrant, atacându-şi vecinii, cu mijloace convenţionale şi hibride care încalcă în mod flagrant dreptul internaţional.
Alături de celelalte state membre ale UE, România va continua să sprijine Republica Moldova pentru consolidarea instituţiilor democratice şi a capacităţii de a contracara atacurile hibride agresive cu care se confruntă din partea Federaţiei Ruse.
Biroul de presă al Guvernului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.