Comunicat de presă - Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila'
Încep înscrierile pentru Hackathon4Health 2024, ediţia a 7-a, iniţiativă a Johnson & Johnson România, recunoscută şi aşteptată în fiecare an de către experţi din domeniul sănătăţii, start-ups şi digitalizare din România.
Înscrierile au loc în perioada 8 octombrie - 1 noiembrie 2024, ora 23:59, pe platforma evenimentului, www.hackathon4health.ro.
Evenimentul va reuni zeci de tineri interesaţi de digitalizare şi inovaţie în sistemul de sănătate, profesionişti în domeniul sănătăţii, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri, ai autorităţilor, furnizori de servicii medicale şi spitaliceşti, reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, studenţi la medicină, precum şi alte specializări.
Continuă parteneriatul inovator dintre Johnson & Johnson România şi Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti (UMFCD), prin Centrul de Inovaţie şi e-Health Bucureşti, România (8 octombrie 2024) - Azi se dă startul înscrierilor în cadrul celei de-a 7-a ediţii a Hackathon4Health, un proiect iniţiat de Johnson & Johnson România, implementat în colaborare cu UMFCD, prin Centrul de Inovaţie şi e-Health şi Fundaţia Împreună pentru Educaţie şi Sănătate(FIES).
Hackathon4Health, cel mai important hackathon pe teme de sănătate din România, va avea loc în perioada 8-10 noiembrie 2024 şi va urmări identificarea şi susţinerea celor mai valoroase proiecte digitale inovatoare, cu impact real în domeniul sănătăţii. Trei echipe câştigătoare dintre cele participante la hackathon în urma procesului de selecţie vor beneficia de finanţări pre-seed în valoare totală de 30.000 de USD din partea Johnson & Johnson România şi mentorat pentru dezvoltarea proiectelor în primele 6 luni ulterioare finanţării, din partea Johnson & Johnson şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti, prin intermediul Centrului de Inovaţie şi e-Health.
'Hackathon4Health este unul dintre cele mai valoroase proiecte menite să contribuie la digitalizarea sistemului de sănătate din România prin soluţii concrete. Cu fiecare ediţie, descoperim idei şi propuneri inovatoare ale tinerilor care reprezintă viitorul medicinei româneşti. Entuziasmul şi bucuria pe care le vedem la echipele de tineri participanţi la hackathon, dar şi la mentorii acestora, ne confirmă faptul că împărtăşim cu toţii aceeaşi preocupare constantă pentru soluţii digitale destinate sănătăţii şi sistemului de sănătate' a declarat Georgiana Coşoveanu, Director Governmental Affairs and Policy, Johnson &Johnson România.
Eveniment de reputaţie în rândul pasionaţilor de digitalizare şi inovaţie în sistemul de sănătate, Hackathon4Health 2024 va beneficia de suportul şi implicarea experţilor din domeniul sănătăţii, mediul academic şi cel de business, precum şi de cel al autorităţilor, furnizorilor de servicii medicale şi spitaliceşti experţilor tehnici şi reprezentanţilor asociaţiilor de pacienţi, al studenţilor la medicină şi din alte specializări. Misiunea echipelor participante la hackathon va fi să dezvolte soluţii digitale inovatoare în decursul celor 48de ore de concurs, desfăşurate în somptuoasa Biblioteca a Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila'.
Temele ediţiei cu numărul şapte sunt următoarele:
a. Prevenţia şi tratamentul pacienţilor în specializările oncologie, hematologie, oftalmologie şi neurologie
b. Sănătatea mintală şi îmbunătăţirea calităţii vieţii
c. Dispozitive medicale ale viitorului.
'Ca domeniu strategic pentru omenire, medicina viitorului nu va mai fi posibilă fără soluţii digitale performante, iar una dintre misiunile tinerilor care vor activa în domeniul sănătăţii este şi aceea de a găsi rezolvări rapide şi optime pentru problemele de sănătate presante ale omenirii prin dezvoltarea sau utilizarea de soluţii digitale. Astfel, ne bucurăm să putem susţine digitalizarea sănătăţii din România şi prin proiectul Hackathon4Health, încurajând echipele de tineri inovatori să se înscrie, să beneficieze de sprijinul mentorilor ca să poată vedea cum prind contur proiectele lor inovatoare. Anul acesta, UMFCD găzduieşte cea de-a 7-a ediţie a acestui eveniment, spaţiul unic, încărcat de istorie, fiind poate cel mai inspiraţional pentru performanţă în medicină' a declarat Prof. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti.
Timp de două zile, participanţii la hackathon vor lucra în grupuri, beneficiind de ajutorul şi coordonarea unor mentori, profesionişti şi experţi în domeniu. Aceştia sunt experţi şi profesionişti din domeniul sănătăţii, academic, antreprenorial, IT&C, membrii ai asociaţiilor de pacienţi, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor. Mentorii îi vor sprijini să îşi dezvolte ideile în proiecte la nivelul la care acestea ar putea fi implementate.
În ultima zi de concurs, juriul va desemna 3 proiecte câştigătoare din cele prezentate de echipele participante la Hackathon. Fiecare echipă câştigătoare va primi din partea Johnson & Johnson România câte o finanţare pre-seed în valoare de 10.000 de dolari USD pentru dezvoltarea şi implementarea proiectului.
De asemenea, în următoarele 6 luni de după încheierea Hackathonului, cele 3 echipe câştigătoare vor beneficia de sprijin în implementarea proiectului lor din partea Johnson & Johnson România, cât şi din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti, prin Centrul de Inovaţie şi e-Health.
Pentru al şaptelea an consecutiv, Hackathon4Health 2024 este implementat având parteneri strategici ai evenimentului Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania).
Despre Johnson&Johnson
La Johnson&Johnson, credem că sănătatea este totul. Astfel, aplicăm cu rigurozitate ştiinţa şi compasiunea pentru a aborda cu încredere cele mai complexe boli ale vremurilor noastre. Prin ascultare şi învăţare continue, înţelegem nevoile pacienţilor şi ale profesioniştilor din sănătate şi astfel putem susţine dezvoltarea tratamentelor transformaţionale. Tehnologiile cele mai avansate şi viziunea experţilor ne ajută să înţelegem şi să abordăm problemele serioase de sănătate ale zilelor noastre pentru a deschide calea către potenţialele medicamente ale viitorului. Aflaţi mai multe la https://www.jnj.com
Despre Centrul de Inovaţie şi e-Health al UMFCD (CieH)
CieH este o structură din cadrul UMF 'Carol Davila' din Bucureşti care are rolul de a susţine dezvoltarea aptitudinilor şi competenţelor studenţilor şi medicilor în activităţile de inovare şi sănătate digitală, în vederea creşterii competitivităţii şi adaptării la digitalizarea sistemelor de educaţie şi sănătate. CieH vizează dezvoltarea soluţiilor digitale şi inovative pentru sectorul medical, pentru a deservi toţi actorii implicaţi în domeniul sănătăţii. CieH susţine transferul tehnologic al soluţiilor viabile, cât şi valorificarea şi diseminarea rezultatelor acestora. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi cieh.umfcd.ro. Urmăriţi-ne şi pe @CieHUMFCD.
Despre Fundaţia Împreună pentru Educaţie şi Sănătate (FIES)
FIES este o structură din UMFCD care are rolul de organiza şi derula activităţi de promovare a imaginii, în vederea creşterii performanţei UMF 'Carol Davila' din Bucureşti pe toate planurile, atât în ţară, cât şi în străinătate. De asemenea, un alt scop al FIES este acela de a consolida relaţiile din domeniul bio-medical şi de valorifica oportunităţile pentru dezvoltarea instituţională a UMFCD. FIES urmăreşte sprijinirea, atragerea, pregătirea şi perfecţionarea personalului/specialiştilor, calificaţi şi înalt calificaţi, în domeniul sănătăţii, învăţământului şi cercetării ştiinţifice la toate nivelurile prin programe specifice.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].