logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Tulcea

Ceremonia de inaugurare a noii plăci explicative din piatră de la bustul personalităţii bulgare Gheorghi Rakovski

Miercuri, 9 octombrie 2024, ora 12.00, la Rotonda Personalităţilor din municipiul Tulcea, va avea loc o ceremonie festivă şi o slujbă religioasă, cu prilejul inaugurării noii plăci explicative din piatră de la bustul personalităţii bulgare Gheorghi Rakovski.

Bustul a fost inaugurat în anul 2019, iar în luna ianuarie a anului curent, cu prilejul unei vizite efectuate la Tulcea de către Ambasadorul Republicii Bulgaria în România, Excelenţa Sa Domnul Radko VLAYKOV, s-a convenit asupra înlocuirii plăcii explicative din metal cu una din piatră, în scopul alinierii cu celelalte patru monumente aflate în Rotonda Personalităţilor, busturi dedicate unor personalităţi reprezentative ale comunităţilor etnice locale. De menţionat este şi faptul că noua placă a bustului personalităţii bulgare este realizată la Tulcea, din recunoscuta piatră naturală de Vraţa, extrasă din Bulgaria.

Slujba de sfinţire va fi oficiată de către P.S. Macarie de Glavinitsa, Episcop vicar al Mitropoliei de Ruse, iar din partea Episcopiei Tulcii va oficia P.C. pr. Neculai Felix, consilier cultural şi slujitor al Bisericii Sf. Gheorghe din Tulcea.

La ceremonie vor lua parte Ambasadorul Republicii Bulgaria la Bucureşti, Excelenţa Sa Domnul Radko VLAYKOV, alături de alţi reprezentanţi diplomatici ai Ambasadei, precum şi reprezentantul Patriarhiei Bulgare la Bucureşti, Pr. Sachelar Kiril Sinev. Delegaţia bulgară va fi însoţită de o echipă de jurnalişti. Din partea municipalităţii, vor participa Domnul George ŞINGHI, viceprimar, şi Domnul Nicolae BIBU, Administrator Public.

Gheorghi Stoikov Rakovski (2 aprilie 1821 - 9 octombrie 1867), istoric, etnograf, poet, scriitor şi publicist. A fost ideolog şi conducător al mişcării de eliberare a Bulgariei de sub dominaţia otomană, unul dintre 'cei patru mari luptători', ceilalţi fiind Hristo Botev, Liuben Karavelov, Vasil Levski.
Afisari: 38

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.