Comunicat de presă - Patriarhia Română
Televiziunea TRINITAS TV a Patriarhiei Române anunţă încheierea cu succes a proiectului 'Martirul Unirii', finanţat de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României. Proiectul s-a desfăşurat în perioada iunie - octombrie 2024, în parteneriat cu Mitropolia Basarabiei, Institutul de Istorie al Universităţii de Stat din Moldova şi TVR Moldova.
Proiectul a constat în realizarea şi promovarea unui film documentar dedicat memoriei Protoiereului Alexandru Baltaga (14 aprilie 1861 - 7 august 1941), unul dintre artizanii Unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918 şi martir al Ortodoxiei româneşti, trecut recent în rândul sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Filmul 'Martirul Unirii', regizat de Mara Ionescu, reconstituie biografia inspiraţională a unui sfânt ortodox basarabean şi erou al istoriei naţionale, deportat şi ucis în închisoarea din Kazan pentru 'vina' de a fi votat Unirea Basarabiei cu România şi pentru activităţile incomode regimului sovietic prin care a promovat constant şi energic idealul unităţii naţionale şi spirituale a poporului român în spaţiul Moldovei de dincolo de Prut.
Premiera filmului documentar a avut loc la Cinematograful Odeon din Chişinău, în data de 27 septembrie 2024, în prezenţa reprezentanţilor Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, a partenerilor proiectului şi a peste 300 de participanţi.
De asemenea, filmul a fost difuzat în premieră simultan de către TVR Moldova şi TRINITAS TV, în data de 28 septembrie 2024. Materialul va fi utilizat ca instrument de catehizare în parohiile Mitropoliei Basarabiei şi ca resursă educaţională pentru studenţii Universităţii de Stat din Moldova şi pentru profesorii din şcolile şi liceele de pe teritoriul Republicii Moldova. Filmul documentar 'Martirul Unirii. Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia' este disponibil spre vizionare pentru publicul larg pe site-ul dezvoltat în cadrul proiectului: martirulunirii. Trinitas.tv.
Proiectul 'Martirul Unirii' a reuşit să readucă în atenţia publică un erou al istoriei şi al credinţei ortodoxe româneşti, Protoiereul Alexandru Baltaga, ale cărui jertfă şi idealuri vor inspira de acum generaţii întregi. Acest film documentar va păstra vie memoria unui sfânt care a plătit cu preţul vieţii lupta pentru idealul unităţii de credinţă şi de neam între românii de pe ambele maluri ale Prutului.
021.337.26.40
filmdocumentar@trinitastv.ro
Martirulunirii. Trinitas.tv
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.