logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Deputat Cristina Burciu (PNL Cluj)

Parlamentul României
Camera Deputaţilor
Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal

COMUNICAT DE PRESĂ

PNL a iniţiat un amplu pachet de măsuri pentru repatrierea şi sprijinirea românilor din Diaspora

Proiectul PNL are în vedere două mari linii de acţiune prin care este sprijinită Diaspora românească, acordarea unor facilităţi (fiscale, investiţionale, administrative) pe care dorim să le oferim românilor din Diaspora care se întorc în ţară. În acest sens, proiectul de lege prevede mai multe măsuri.

Una dintre măsuri este Programul' Prima investiţie' şi vizează sprijin pentru românii care vor să realizeze investiţii mari, de peste 250 de mii de euro. Românii care se întorc în ţară vor avea acces prioritar la programele guvernamentale de stimulare a iniţiativei private (Prima fermă, Prima livadă, Prima seră). Aceste programe prevăd finanţări între 10 şi 100 de mii de euro pentru fiecare proiect şi vor fi susţinute din granturi guvernamentale. Totodată, societăţile nou-înfiinţate de cetăţenii români repatriaţi în ţară vor beneficia de scutirea de la impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri până la atingerea unui plafon de 500 de mii de euro.

Asigurarea transportului (în containere) pentru repatrierea bunurilor cetăţenilor români din ţara de reşedinţă, cu acoperirea costurilor pentru distanţe mai mari de 2 mii de kilometri. Tot în acest sens, vor fi acordate 3 bilete gratuite pentru persoanele care se repatriază în România.

Instituirea Programului' Prima casă din Diaspora', în care cetăţenii români care lucrează în străinătate pot accesa credite pentru achiziţia de imobile. Statul român va subvenţiona dobânda pentru orice valoare care depăşeşte DAE, pe o durată de 30 de ani.

Absolvenţii şcolilor româneşti din străinătate vor avea acces la liceele şi universităţile din România pe locuri special rezervate şi bugetate anual de către Ministerul Educaţiei. În plus, se vor aloca burse pentru tinerii care vor să studieze în România, pe modelul burselor acordate pentru Republica Moldova şi Ucraina.

Proiectul mai propune ca, în judeţele unde există un exod mai mare de 10% din totalul locuitorilor, aceste UAT-uri să aibă obligaţia de a înfiinţa un Departament pentru Diaspora, care să asigure comunicarea oportunităţilor locale. Astfel de Departamente vor putea fi conduse de o persoană care a fost plecată în afara ţării minim 2 ani de zile.

Pe de altă parte, măsurile includ susţinerea de către statul român a acţiunilor de promovare a României la nivelul Diaspora. Pe această direcţie, avem în vedere realizarea de şcoli, de evenimente culturale etc.

De asemenea, statul va deschide consulate şi centre ale ICR unde avem comunităţi importante de români.

Proiectul PNL răspunde provocărilor demografice şi economice cu care se confruntă România în prezent. Această iniţiativă legislativă are ca scop facilitarea întoarcerii şi reintegrării cetăţenilor români din diaspora.

Măsurile conţinute în proiectul de lege vor genera o serie de avantaje pentru România: În plan economic, proiectul va duce la reducerea deficitului forţei de muncă calificată în mai multe sectoare importante, va stimula antreprenoriatul (respectiv crearea de noi locuri de muncă), atragerea de noi investiţii în sectoare precum agricultură, turism etc.

În plan social, proiectul va duce la revitalizarea comunităţilor. Mai mulţi români se vor întoarce acasă şi vor creşte calitatea vieţii prin experienţa acumulată.

În plan demografic, proiectul va contribui la creşterea populaţiei active şi la combaterea îmbătrânirii populaţiei.

În plan cultural şi educaţional, proiectul va contribui la promovarea identităţii naţionale pentru copiii românilor reveniţi, vor ajuta la păstrarea identităţii culturale şi la integrarea acestora în societatea românească.

Impactul bugetar al acestui proiect este de circa 2 miliarde de euro, iar PNL doreşte ca acesta să fie aprobat cât mai rapid, până la finele anului în curs.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU
Afisari: 28

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.