Comunicat de presă - Spitalul Clinic de Psihiatrie Sibiu
Sibiu, 7 octombrie. Managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie 'Dr. Gheorghe Preda' din Sibiu, Florin Neag, în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Spitalelor Publice de Psihiatrie (ASPP.) declară că, prioritară este îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru pacienţi. Acesta împreună cu directorul medical al spitalului sibian, dr. Ciprian Băcilă, au participat la finalul săptămânii trecute, la Iaşi, la conferinţele dedicate Zilelor Institutului de Psihiatrie 'Socola'.
'În primul rând vreau să mulţumesc conducerii Institutului de Psihiatrie de la Socola pentru oportunitatea de a mă afla în mijlocul specialiştilor relevanţi pentru psihiatria din România. Vă vorbesc în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Spitalelor Publice de Psihiatrie şi mă bucur să văd interesul tot mai mare al spitalelor de a face parte din această comunitate profesională. Suntem o asociaţie relativ tânără, înfiinţată în anul 2020, când conducerile din perioada respectivă a şase spitale au ales să se aşeze împreună la o masă şi să gândească necesitatea creării unei astfel de asociaţii. ASPP a fost fondată de către Spitalul Clinic de Psihiatrie 'Prof. Dr. Alexandru Obregia' din Bucureşti, Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova, spitalele de psihiatrie şi măsuri de siguranţă Jebel şi Pădureni-Grajduri şi Spitalul Clinic de Psihiatrie 'Dr. Gheorghe Preda' din Sibiu. Se pare că, de la acel moment şi până astăzi, activitatea noastră a fost una apreciată întrucât ni s-au alăturat multe alte spitale astfel că, acum contabilizăm un număr de 33 de spitale din totalul de 35 de unităţi spitaliceşti de psihiatrie din România', a subliniat managerul Florin Neag, vicepreşedinte al ASPP, în cadrul întâlnirii de la Iaşi.
Vicepreşedintele ASPP a arătat că este nevoie de dezvoltarea unui sistem de sănătate mintală mai eficient, mai empatic şi mai orientat către aşteptările celor care au nevoie de ajutorul medicilor.
'Împreună acţionăm ca o platformă unică de entităţi din sănătate şi căutăm soluţii comune ca să facem faţă provocărilor complexe ale sistemului medical românesc şi cu atât mai mult a celor din domeniul psihiatric, plecând de la mediul legislativ funcţional, finanţarea serviciului prestat, accesul la resurse şi până la îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru pacienţii noştri. Susţinem puncte de vedere comune şi colaborăm în vederea dezvoltării unui sistem de sănătate mintală mai eficient, mai empatic şi mai orientat către aşteptările celor care au nevoie de noi păstrând mereu în centrul activităţii noastre pacientul. Împreună, facem paşi importanţi pentru un viitor mai bun!', a spus managerul Florin Neag, vicepreşedinte al ASPP.
Resursa umană este vitală pentru ca pacienţii spitalelor de psihiatrie să poată beneficia de cea mai bună asistenţă medicală, potrivit managerului Spitalului Clinic de Psihiatrie 'Dr. Gheorghe Preda' din Sibiu.
'În calitate de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie 'Dr. Gheorghe Preda' Sibiu, împărtăşesc cu colegii mei de la celelalte spitale, provocările zilnice ale prestării actului medical, dar şi provocările pe termen mediu şi lung raportate la o bună planificare, organizare şi funcţionare a instituţiei cu utilizarea eficientă a resurselor necesare. E cazul să subliniez aici importanţa vitală a resursei umane, fără de care oricât de dotat şi de modernizat ar fi spitalul, ar rămâne aceleaşi încăperi goale, care nu şi-ar putea atinge obiectivul de a ameliora şi a însănătoşi pacienţii care ne calcă pragul. De aceea, doresc să subliniez că, atât eu personal, cât şi asociaţia apreciem în mod deosebit astfel de întâlniri ştiinţifice care adună laolaltă experienţa şi expertiza celor mai buni specialişti în psihiatrie care se constituie în formarea profesională continuă - concept al actului medical modern şi dacă tot vorbeam de tradiţie, vreau să vă spun că a devenit inclusiv şi pentru mine o tradiţie, participarea mea la acest eveniment: Zilele Socoleii - fiind în acest an, al treilea an consecutiv', a concluzionat managerul Florin Neag, vicepreşedinte al ASPP.
Din cadrul spitalului au participat cu lucrări ştiinţifice şi alţi doi medici sibieni, care s-au numărat printre cei peste 800 de medici, psihologi, dieteticieni, asistenţi medicali şi kinetoterapeuţi din ţară şi din străinătate care s-au aflat în perioada 2-5 octombrie, la Iaşi. De asemenea, mai mulţi manageri ai spitalelor publice de pishiatrie din ţară au luat parte la conferinţele dedicate Zilelor Institutului de Psihiatrie 'Socola'. Evenimentul ştiinţific de tradiţie a marcat şi împlinirea a 119 ani de la înfiinţarea celui mai important 'aşezământ psihiatric' din ţară, singurul institut de psihiatrie din România.
Sibiul ocupă un loc foarte important pe harta psihiatriei din România şi din Europa, întrucât la Sibiu a fost inaugurat în anul 1863 primul spital de boli nervoase, fiind primul aşezământ de acest fel din ţară şi din sud-estul Europei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.