Comunicat de presă - Asociaţia Par Coeur
Luând inspiraţie de la Homer dar aducând povestea în zilele noastre, echipa Asociaţiei Par Coeur propune o spunere spectaculoasă şi muzicală a Odiseei, povestea care a dat numele tuturor aventurilor cu rătăciri prin lume care i-au urmat vreodată. Aşa s-a născut albumul 'Aşteptându-l pe Ulise', disponibil deja pe Spotify, pe care publicul va putea în curând să-l vadă interpretat live la Teatrelli (Bucureşti), Teatrul Andrei Mureşanu (Sf. Gheorghe) şi Teatrul Gong (Sibiu).
În ultimii ani se simte un interes revitalizat faţă de legendele şi miturile Greciei Antice, cu exemple remarcabile - volumul 'Mythos' scris de Stephen Fry, sau recentul serial Netflix 'Kaos', o reinterpretare incitantă a unor legende arhetipale, de la Orfeu la Ariadna şi de la Prometeu la Cassandra. Bine acordaţi la acest zeitgeist, membrii echipei din spatele conceptului 'Aşteptându-l pe Ulise' şi-au propus să aducă în faţa unui public divers, dar cu precădere tânăr, povestea lui Odiseu, cel mai isteţ erou grec din Războiul Troian, cel responsabil pentru Calul Troian, cel cunoscut şi ca Ulise, a cărui călătorie înspre casa şi familia sa din Ithaca a durat încă pe atât cât celebrul război. Capcana tragediei se cască la fiecare colţ pe parcursul primei şi celei mai faimoase odisei, iar Ulise merge mereu pe muchia hybris-ului fatal, reuşind totuşi, fie prin isteţimea să legendară, fie cu ajutorul unora dintre zei şi în pofida altora, să-şi croiască drum, cu chiu cu vai, spre soţia să Penelopa şi spre fiul Telemac. Aceasta este povestea pe care Sebastian Marina (Ulise), Cristina Juncu (Penelopa şi toate celelalte personaje feminine), Eliza Păuna (Athena, zeiţa înţelepciunii) şi Alexandros Raptis (Poseidon, zeul mării) o spun cu o înţelegere profundă, dar şi cu foarte mult umor şi candoare, în colecţia de piese de pe 'Aşteptându-l pe Ulise', care se constituie în scheletul unui spectacol de teatru-concert pe care echipa doreşte să-l realizeze în întregime, în lunile următoare.
Totuşi, până când odiseea spectacolului se va concretiza, echipa artistică a reuşit să pregătească un concert cu tuse teatrale, cu ecouri de musical de Broadway, concert pe care îl vor interpreta live în trei locaţii din ţară, pe parcursul lunii octombrie. Pe datele de 9 şi 10 octombrie, Ulise va fi aşteptat la Teatrelli, în Bucureşti, apoi pe 19 şi 20 octombrie la Teatrul 'Andrei Mureşanu' din Sf. Gheorghe, unde rezervările se fac la [email protected] sau telefonic la 0725112225, şi în cele din urmă pe 23 şi 24 octombrie, la Teatrul Gong din Sibiu, unde doritorii îşi pot rezerva locuri completând formularul de înscriere: https://forms.gle/JFxLci4XTnaQysa59. Intrarea este liberă la toate aceste evenimente. Mai multe informaţii sunt disponibile pe pagina de Facebook a Asociaţiei Par Coeur.
Proiect cultural produs de Asociaţia Par Coeur şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Parteneri: Teatrelli, Teatrul Andrei Mureşanu, Teatrul Gong
Parteneri media: Bookhub, Happ.ro, IQads, LIFE.ro, Liternet, Munteanu, Observator Cultural, Radio România Cultural, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Zile şi Nopţi.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].