logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanţa

INFORMARE PUBLICĂ

Cod galben la Constanţa! Fenomene vizate: averse însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică

În intervalul 05 octombrie, ora 15:00 - 06 octombrie, ora 12:00, în Dobrogea se vor înregistra averse ce vor avea caracter torenţial, fiind izolat însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină. În special în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor atinge valori de 20...30 l/mp, iar izolat vor depăşi 40...50 l/mp.

Astăzi, vremea la Constanţa va fi deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar din a doua parte a nopţii se vor semnala ploi sub formă de averse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare pe parcursul zilei. Temperatura maximă va creşte faţă de ziua precedentă, atingând 26...27 de grade, iar cea minimă se va situa între 18 şi 19 grade.

Mâine, 06 octombrie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua şi sub formă de aversă; mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă va fi de 22...23 de grade, iar cea minimă de 14...15 grade.

Facem apel la cetăţeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare şi a imobilelor aflate în construcţie. De asemenea, conducătorii auto sunt rugaţi să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.

Constănţenii, agenţii economici şi asociaţiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

- Dispecerat Primăria Municipiului Constanţa: 0241/550055

- Dispecerat Direcţia Generală Poliţia Locală: 0241/484205 şi 0341/922

- Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă: 0737/552271
Afisari: 8

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].