Comunicat de presă - Asociaţia 'Eu, tu şi ei' Focşani
Povestea Cărţindar 2024: Voluntarii-povestaşi celebrează educaţia pentru copiii din sate
Asociaţia 'Eu, tu şi ei' Focşani celebrează educaţia nonformală, solidaritatea între generaţii şi voluntariatul în beneficiul copiilor din sate la ultima tabără de dezvoltare personală prin lectură şi arta povestirii din acest sezon, de această dată pentru voluntarii adolescenţii implicaţi în proiectul #Cărţindar - ateliere de poveşti şi minibiblioteci pentru copiii din sate, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Evenimentul, organizat în perioada 18-20 octombrie 2024, are loc la Lepşa, în parteneriat cu Parcul Natural Putna şi Casa Tisaru, şi aduce împreună voluntari, parteneri şi specialişti care să lucreze pentru îmbunătăţirea abilităţilor de lucru pentru echipa de tineri voluntari ai programului cultural şi de literaţie c@rte în sate.
Cu sprijinul acestor tineri, Asociaţia 'Eu, tu şi ei' a organizat în vara anului 2024 tabere de lectură şi dezvoltare personală şi ateliere de poveşti pentru un număr de peste 700 de copii din judeţele Vrancea şi Galaţi. Povestaşii au adus şi o binemeritată recunoaştere naţională a programului cultural c@rte în sate: Premiul I la Gala Naţională a Societăţii Civile, la secţiunea 'Proiecte realizate cu implicarea voluntarilor', în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Bucureşti, la final de iunie.
O echipă de 50 de povestaşi, elevi, studenţi şi profesori, a pornit la drum încă din primele zile ale verii într-un adevărat maraton al lecturii. Prin intermediul proiectului #Cărţindar, voluntari şi profesionişti din domeniul cărţii şi-au dat mâna cu reprezentanţi ai comunităţilor locale pentru a oferi oportunităţi de învăţare şi dezvoltare personală copiilor chiar la ei pe uliţă, cu scopul de a reduce analfabetismul funcţional şi marginalizarea culturală prin activităţi creative şi acces la literatură. Echipa lui Cărţilă, aşa cum este cunoscută de copii, a organizat peste 30 de ateliere de lectură şi literaţie pentru copii din 15 comunităţi, şase fiind tabere de zi în vatra satelor Nămoloasa, Corbiţa, Spulber, Valea Sări, Mărăşti şi Argea. Tot în această perioadă, voluntarii au lucrat cu copii din sate precum Ciuşlea, Poieniţa. Garoafa, Coteşti, Popeşti, Bordeşti, respectiv de la Şcoala Gimnazială 'Adrian Păunescu' Focşani, în parcul Nicolae Bălcescu. În premieră, echipa lui Cărţilă a organizat un atelier de poveşti în satul Tuk din Croaţia, pentru copiii familiilor care au participat la forumul Economic Diplomacy and Integrity, în perioada 14-23 august 2024. Alte activităţi au avut loc la Muzeul Memorial 'Alexandru Vlahuţă' Dragosloveni, pentru copii din satele de pe Valea Râmnicului, care s-au întâlnit cu elevi de la Şcoala Gimnazială 'Oana Diana Renea', ateliere pe scările librăriei Alexandria Focşani şi o excursie culturală, cu trenul, la Muzeul Naţional al Literaturii din Bucureşti.
Taberele de lectură şi dezvoltare personală 'Prietenii cărţilor' au fost gratuite pentru copii, graţie proiectului #Cărţindar - ateliere de poveşti şi minibiblioteci pentru copiii din sate, cofinaţat de AFCN, în urma unui concurs naţional de proiecte pentru care a fost obţinută suma de 119,075 lei. Nou inventat, cuvântul #Cărţindar provine din 'Merindar' şi oferă generic merinde pentru minţile însetate de cunoaştere ale copiilor.
Silvia Nichita, fondatoarea programului c@rte în sate:
'În vatra satelor, ca în Poiana lui Iocan, copii vin pentru a se bucura împreună. Timizi la început, ei capătă treptat curaj şi încredere în sine, se simt preţuiţi şi valorizaţi, se deschid către lumea visurilor întocmai ca o carte ce aşteaptă să fie răsfoită. Ascultă poveşti citite frumos pentru ei şi le 'sorb' apoi înţelesul, ei citesc şi îşi spun propriile poveşti, mânâncă bomboane, beau ceai sau limonadă, şi învaţă prin joc şi joacă. Înarmaţi cu generozitate şi compasiune, voluntarii povestaşi au dus valiza cu poveşti în zeci de comunităţi vulnerabile la sărăcie, unde nu există biblioteci şi nici alte oportunităţi educaţionale sau culturale pe durata vacanţelor sau la sfârşit de săptâmână. Oferim astfel un remediu pentru afecţiunile lumii noastre, dăruind timp copiilor uitaţi de autorităţi şi chiar de părinţi. Copiii nu au primit de la povestaşii noştri doar cărţi (pentru unii prima carte) ci au văzut cu ochişorii lor că există o lume alternativă la manele, jocuri de noroc, false modele şi 'cultură de tip TikTok'. Lucrăm în această perioadă pentru crearea unei Bănci de carte, care să deservească profesori şi elevi din medii vulnerabile şi strângem fonduri pentru crearea Centrului educaţional mobil pentru a ajunge la mai mulţi copii şi a scoate 'N-ul' din expresia 'N-a avut cine să mă înveţe!'. Este o ambulanţă a Educaţiei pentru o Românie care se vrea educată.
În ultimi 7 ani, programul c@rte în sate a devenit o platformă de colaborare şi învăţare care validează un model creativ, inovativ de intervenţie. Într-o epocă a conflictelor, transformăm cartea în #ArmăDeInstrucţieÎnMasă pentru că doar învăţând ne putem ajuta.'
Mulţumim comunităţilor locale pentru primire şi colectivelor de cadre didactice, pentru frumoasa colaborare cu echipa #CarteInSate a Asociaţiei 'Eu, tu şi ei'.
În cadrul programului, în sezonul de toamnă, se va organiza în luna noiembrie un webinar care va avea tema 'Ce ne facem cu cititul', un concurs de scriere creativă pentru copii, cu tema 'Povestea vieţii mele', precum şi un serviciu de împrumut de tip 'Banca de carte', adresat în principal profesorilor de limba şi literatura română, învăţătorilor, respectiv familiilor din comunităţi vulnerabile care nu îşi permit să cumpere cărţi.
CASETA
Puterea transformatoare a voluntariatului
Cel mai activ voluntar al asociaţiei din această vară a fost Teodora Elena Bratu, elevă a Colegiului Naţional 'Unirea' Focşani: 'În viaţa fiecărui om există un moment care îl schimbă, care îl ajută să-şi dea seama ce fel de persoană este şi care îi dă o perspectivă asupra viitorului. Aşa s-a întâmplat şi în cazul meu, anul trecut, când am participat la prima activitate organizată în cadrul proiectului c@rte în sate. La început eram anxioasă şi îmi era teamă să mă implic, dar cu timpul am observat că voluntarii sunt ca o familie, atmosfera din deplasări este unică şi de fiecare dată când întâlneam alţi copii sentimentul era diferit. Asta m-a făcut să-mi doresc să mă implic în mult mai multe activităţi ale căror poveşti rămân în inimile voluntarilor. Voluntariatul alături de Cărţilă, prietenul copiilor care citesc, m-a ajutat să mă pot exprima mai bine în public, să nu mă mai închid în mine în momentele tensionate, să fiu mai creativă să am iniţiativă şi să zâmbesc mereu. După cum ne spune mereu Silvia Nichita, fondatoarea proiectului nostru, ÂŤsalariulÂť voluntarilor sunt îmbrăţişările şi zâmbetele pe care le primim de la copii, iar eu pot confirma, deoarece mi se umple inima de bucurie când văd cum se bucură de prezenţa noastră la ei în sat şi se desprind de lumea realităţii şi intră într-o lume de poveste alături de noi. Mă bucur că de fiecare dată când suntem împreună, râdem, cântăm, citim, dansăm şi ne bucurăm de acele momente. Fiecare moment e unic şi sunt sigură că oricine ar prinde gustul voluntariatului la noi în proiect nu o să vrea să mai plece vreodată.'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].