logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Administraţia Prezidenţială

Intervenţia susţinută de Preşedintele României, Klaus Iohannis, în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Sommet-ului Francofoniei

05 octombrie 2024

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut sâmbătă, 5 octombrie 2024, la Paris, Republica Franceză, o intervenţie în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Sommet-ului Francofoniei.

Vă prezentăm în continuare textul alocuţiunii (traducerea în limba română şi textul original în limba franceză):

Doamnelor şi domnilor şefi de delegaţii,

Dragi participanţi la această masă rotundă,

Încep prin a sublinia că una dintre priorităţile majore ale Francofoniei o reprezintă educaţia şi formarea tinerilor, precum şi integrarea lor socială şi economică. Educaţia în limba franceză este un instrument suplimentar extrem de important pentru succesul şi mobilitatea profesională a acestora.

În calitate de şefi de stat sau de guvern, avem responsabilitatea de a ne asigura că tinerii noştri beneficiază de condiţii optime pentru a studia, a se forma şi a se realiza din punct de vedere profesional, cultural şi social.

Lumea de astăzi este supusă la numeroase provocări, iar pentru unele dintre acestea, cum ar fi schimbările climatice, niciun stat nu are mijloacele pentru a le gestiona singur. Numai împreună putem avea viziunea şi mijloacele de a limita efectele ameninţărilor şi de a lăsa o planetă sănătoasă pentru generaţiile care ne urmează!

România a înţeles bine avantajele reţelelor de educaţie şi cercetare în limba franceză; găzduieşte Direcţia Regională pentru Europa Centrală şi Orientală a Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF). Rămânem angajaţi pe deplin în dezvoltarea Francofoniei Ştiinţifice şi academice.

M-am bucurat să o am alături pe doamna Secretar General al OIF, în urmă cu un an, la inaugurarea Casei Francofoniei din Campusul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Studenţi şi tineri cercetători din întreaga lume francofonă au fost deja găzduiţi în această reşedinţă.

România este în proces de a decide stabilirea unei contribuţii voluntare anuale de 100.000 de euro în beneficiul AUF. Sunt convins că aceasta va contribui la consolidarea în continuare a învăţământului şi a cercetării universitare francofone.

Dragi participanţi,

În calitate de Stat-far al Francofoniei în regiune, ţara noastră este conştientă de responsabilitatea şi misiunea sa. Angajamentele României în cadrul global al solidarităţii francofone aduc un sprijin activ mobilităţii tinerilor studenţi şi cercetători francofoni şi educaţiei fetelor şi femeilor, provenind cu precădere din Africa.

16 promoţii cu mai mult de 1200 de bursieri, provenind din 44 de state, au beneficiat de bursele doctorale şi postdoctorale 'Eugen Ionescu', finanţate de România şi gestionate în comun cu AUF.

Recent, România a găzduit Congresul European al Federaţiei Internaţionale a Profesorilor de Franceză (FIPF), reunit la Bucureşti în jurul tematicii 'Împreună în franceză! Gândim, comunicăm şi acţionăm asupra lumii de azi şi de mâine'.

În acelaşi timp, acordăm o atenţie deosebită oportunităţilor economice din spaţiul francofon. În martie trecut, am găzduit la Bucureşti Misiunea Economică şi Comercială a OIF, căreia i-am oferit Înaltul meu Patronaj.

Sunt sigur că întotdeauna putem face mai mult şi mai bine: ne-am putea gândi la crearea unei platforme in spaţiul francofon. Scopul acesteia ar fi să reunească oferte de locuri de muncă în toate ţările noastre şi în organizaţiile regionale şi internaţionale, pentru vorbitori de limba franceză, sau să organizăm evenimente dedicate pentru a evidenţia rezultatele tinerilor antreprenori francofoni.
Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].