Comunicat de presă - Parlamentul României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
În expunerea sa, parlamentarul român a precizat că Metaversul, alături de realitatea virtuală şi augmentată, reprezintă o schimbare semnificativă în modul în care oamenii experimentează şi interacţionează cu realitatea, dezvoltând implicaţii profunde atât la nivel societal, cât şi personal. Pe măsură ce această tehnologie estompează linia dintre experienţele fizice şi virtuale, apar întrebări legate de autenticitate, interacţiunea umană, comportamentul social şi schimbarea dinamicii puterii de la state către companiile tehnologice, a subliniat domnul deputat Cristea.
Rezoluţia dezbătută de membrii Adunării evidenţiază potenţialul transformator al Metaversului şi recunoaşte aplicaţiile sale pozitive în sectoare precum educaţia, sănătatea şi democraţia dar, în acelaşi timp, ridică preocupări legate de responsabilitatea pentru comportamentele infracţionale, manipularea şi inegalitatea în accesarea acestuia.
Totodată, domnul deputat Cristea a subliniat importanţa responsabilităţii corporative, a standardelor etice şi a colaborării între guverne, companii private şi societatea civilă, pentru a se asigura că tehnologiile Metaversului promovează incluziunea, siguranţa şi respectul pentru valorile democratice.
În încheiere, raportorul a precizat că pentru a gestiona complexităţile acestui domeniu în rapidă evoluţie este nevoie de cooperare internaţională şi o abordare dinamică în elaborarea de cadre legislative şi politici care să asigure că Metaversul respectă valorile democratice, drepturile omului şi stabilitatea socială.
La finalul dezbaterilor, membrii Adunării au votat în unanimitate proiectul de rezoluţie.
Secretariatul Delegaţiei Parlamentului României la APCE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].