logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Muzeul Naţional Cotroceni

Expoziţia 'Istorii deturnate - destine rescrise. Patrimoniul construit din Bucureşti sub regimul comunist', vernisată la Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni, alături de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, vernisează miercuri, 9 octombrie 2024, ora 15.00, în Spaţiile Medievale ale MNC, expoziţia 'Istorii deturnate - destine rescrise. Patrimoniul construit din Bucureşti sub regimul comunist'.

Proiectul expoziţional este un exerciţiu de rememorare a istoriei recente cu ajutorul martorilor arhitecturali şi de înţelegere a practicilor regimului comunist, care au generat schimbări radicale la nivelul întregii societăţi româneşti. Legătura dintre componenta umană şi cea arhitecturală este explorată prin intermediul a nouă studii care aduc în faţa publicului poveştile locuinţelor şi ale proprietarilor acestora, conturate pe fondul unei Românii profund marcate de comunism.

Secţiunile expoziţionale reflectă destinele unor importante personalităţi de pe scena politică şi culturală a societăţii româneşti înainte de 1989. Cercetarea porneşte de la Ansamblul Cotroceni, un caz complex al destinului unei clădiri din proprietatea statului, cu o istorie de peste 300 de ani, alterată de regim prin transformarea sa în Palat al Pionierilor.

Tematica exilului reuneşte nume importante ale elitei româneşti. Alte două secţiuni tratează tema detenţiei şi urmările acesteia. Expoziţia se încheie cu un alt reprezentant al identităţii colective, dar şi proprietate a Curţii Regale - Palatul Snagov, care devine un exponent al nomenclaturii comuniste şi care nu mai reuşeşte să îşi recapete, în totalitate, identitatea.

Proiectul a fost realizat de Muzeul Naţional Cotroceni împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în parteneriat cu Casa Memorială 'Iuliu Maniu', Muzeul Ţăranului Român, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Arhivele Naţionale ale României şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, cu sprijinul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism 'Ion Mincu' - Bucureşti şi Uniunea Arhitecţilor din România.

Designul expoziţional a fost realizat de Atelier Monograph.

Acest proiect este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Expoziţia 'Istorii deturnate - destine rescrise. Patrimoniul construit din Bucureşti sub regimul comunist' va putea fi vizitată în perioada 10 octombrie 2024 - 16 februarie 2025, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expoziţional, de marţi până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381.

La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau paşaport).

Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Bucureşti FM, Rador, Agerpres, HISTORY Channel, HYP TV, Trinitas, Modernism, presadeazi.ro, Ordinea Zilei, PropagArta, Bucureşti Business.

Serviciul Comunicare, Marketing şi IT
Muzeul Naţional Cotroceni
Afisari: 22

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.