Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna
Ziua Mondială a Animalelor este sărbătorită în fiecare an pe data de 4 octombrie, ziua Sfântului Francisc de Assisi, protector al ecologiei şi al animalelor despre care se spune că era capabil să comunice cu necuvântatoarele şi să îmblânzească lupii.
În anul 1931, ziua de 4 octombrie a fost adoptată oficial ca Zi Mondială a Animalelor în cadrul Congresului Internaţional de Protecţie a Animalelor de la Florenţa, Italia.
Pentru a sensibiliza oamenii cu privire la animale, acest eveniment este sărbătorit în diverse moduri, în ţările lumii. Ziua Mondială a Animalelor promovează recunoaşterea tuturor animalelor-domestice, sălbatice, cu stăpân sau fără, ca fiinţe cu drepturi. Este o zi importantă care are ca scop promovarea drepturilor animalelor şi susţinerii bunăstării lor.
Acest moment este marcat şi de poliţiştii covăsneni prin două activităţi de promovare a drepturilor animalelor. Astfel în data de 03 octombrie 2024, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au acţionat în scopul informării a cetăţenilor din localitatea Doboşeni cu privire la drepturile animalelor şi obligaţiile corelative ce le revin deţinătorilor de animale, precum şi cu privire la urmările legale ale nerespectării acestora. Având în vedere că în proporţie de peste 90% cazuistica structurii de protecţie a animalelor se referă la câini, informaţiile prezentate s-au referit la această specie de animal atât de iubită şi prezentă şi în gospodăriile cetăţenilor din judeţ. Cu această ocazie, au fost înmânate cetăţenilor materiale informative.
Tot cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, vineri 04 octombrie 2024, la Adăpostul de câini şi pisici aparţinând Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor 'Benji' din Tg. Secuiesc, poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor au desfăşurat o acţiune informativ-preventivă, la care au participat în jur de 60 de copii de grădiniţă şi şcoală primară. Copiii au vizitat adăpostul, unde pe lângă câini şi pisici au intrat în contact şi cu alte animale domestice cai, capre, oi, măgari.
De asemenea, au fost organizate diverse activităţi interactive, dar au fost purtate şi discuţii despre responsabilitatea deţinerii de animale de companie, drepturile animalelor şi importanţa acestora în dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a personalităţii copiilor.
Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor derulează în permanenţă activităţi specifice pentru creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei, cu privire la necesitatea respectării unor reguli care să asigure un mediu sănătos şi respectabil pentru toate animalele.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELATII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].