Comunicat de presă - Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă
În luna octombrie 2024, adolescenţii din cinci oraşe ale României sunt invitaţi să participe la un spectacol care explorează vulnerabilităţile vârstei adolescenţei, presiunile de grup şi pericolele consumului de substanţe interzise.
'Vape me in', producţia teatrală creată de Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă (ACEA), se adresează tinerilor cu vârste între 13 şi 15 ani şi va fi prezentată la Timişoara, Satu Mare, Constanţa, Craiova şi Bucureşti, în cadrul unui turneu naţional. Intrarea la evenimente este liberă.
'Vape me in' spune povestea gemenilor Raluca şi Radu, care se pregătesc să împlinească 14 ani. Crescuţi de o mamă singură şi marcaţi de absenţa tatălui plecat în străinătate, cei doi fraţi sunt atraşi în lumea periculoasă a consumului de ţigări electronice şi a altor substanţe interzise de o prietenă mai mare, Dora. Ceea ce începe ca un moment de distracţie şi curiozitate adolescentină se transformă într-un coşmar care le va marca existenţele.
Spectacolul, creat şi regizat de Oana Răsuceanu, explorează impactul alegerilor greşite şi presiunile sociale la care sunt supuşi tinerii. Raluca şi Radu devin victime ale circumstanţelor şi ale deciziilor impulsive, oferind o oglindă a pericolelor pe care le trăiesc mulţi adolescenţi de astăzi. În rolurile principale îi regăsim pe Ioana Alexuc, Lavinia Pele şi Vlad Crudu, care aduc la viaţă personajele complexe ale acestei drame.
Eugen Matei Lumezianu, preşedintele Asociaţiei Culturale pentru Educaţie prin Artă, subliniază motivaţia din spatele turneului: 'Am creat acest proiect pentru că ne dorim să vorbim deschis despre problemele cu care se confruntă adolescenţii de astăzi, într-o manieră artistică şi accesibilă pentru ei. Prin âVape me in' dorim să generăm un dialog în rândul tinerilor şi să le oferim o perspectivă asupra consecinţelor reale ale unor alegeri greşite.'
Conform unui raport recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aproximativ 32% dintre adolescenţii europeni de 15 ani au folosit ţigări electronice la un moment dat, depăşind astfel popularitatea ţigărilor tradiţionale. 'Vape me in' îşi propune să tragă un semnal de alarmă asupra acestor practici şi să ofere o oportunitate educaţională pentru elevi.
Calendarul turneului:
8 octombrie 2024, ora 10:00 - Shopping City Timişoara
9 octombrie 2024, ora 10:00 - Shopping City Satu Mare
21 octombrie 2024, ora 10:00 - City Park Mall Constanţa
22 octombrie 2024, ora 10:00 - Promenada Craiova
23 octombrie 2024, ora 10:00 - Iris Titan Shopping Center / Centrul Comercial Auchan Titan, Bucureşti
Pentru a afla mai multe, vizitaţi www.vapemein.ro, unde veţi găsi detalii despre spectacol, informaţii despre vapat şi efectele ţigărilor electronice, dar şi o secţiune unde adolescenţii pot împărtăşi, în mod anonim, experienţele lor legate de presiunea de grup şi consumul de substanţe.
Un eveniment organizat de Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă (ACEA) cu sprijinul NEPI Rockcastle.
Parteneri: Shopping City Timişoara, Shopping City Satu Mare, City Park Mall Constanţa, Promenada Craiova, Centrul Comercial Auchan Titan
Partener instituţional: Agenţia Naţională Antidrog
Parteneri media: Bookhub, Radio România Cultural, Radio România Timişoara, Satu Mare online, Sătmăreanul, Revista Bulevard, Constanta Business, Bucureşti Business, Jurnal de Craiova, Zile şi Nopţi, Agenţia de Carte, MovieNews.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.