logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române

CERCETAT PENTRU INTRODUCEREA ÎN ŢARĂ DE DROGURI DE RISC ŞI TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila, au documentat activitatea infracţională a unei persoane, de 38 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept şi trafic de droguri de risc.

Video - https://youtu.be/kzjWslSPefQ

Din cercetările efectuate a reieşit că, în luna septembrie 2024, persoana în cauză, un bărbat, de 38 de ani, ar fi procurat din Spania aproximativ 5,5 kilograme de rezină de canabis, cu scopul revânzării în România şi le-ar fi ascuns într-un geamantan (printre obiecte de îmbrăcăminte, produse cosmetice şi jucării), pe care l-ar fi predat unei firme de curierat pentru a fi aduse în România.

În cursul zilei de ieri, organele de urmărire penală l-au prins pe acesta în flagrant delict, în municipiul Brăila, în timp ce ar fi preluat de la firma de transport coletul conţinând drogurile de risc.

La data de 2 octombrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Afisari: 22

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.