logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române

PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE MINORI ŞI PORNOGRAFIE INFANTILĂ

La data de 26 septembrie 2024, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Neamţ, au documentat activitatea infracţională a doi bărbaţi, de 16 şi 62 ani şi a unei femei, de 33 de ani, cercetate pentru trafic de minori, viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată şi pornografie infantilă.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada februarie - aprilie 2024, minorul de 16 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care s-ar fi aflat o victimă minoră (11 ani), ar fi recrutat-o prin metoda loverboy şi ar fi transportat-o în diverse locaţii determinând-o să întreţină relaţii sexuale contra cost cu mai mulţi bărbaţi.

Sumele de bani obţinute de minoră ar fi fost însuşite integral de acesta.

Ulterior, în intervalul mai - septembrie 2024, femeia cercetată în cauză ar fi racolat aceeaşi victimă minoră, pe care ar fi adăpostit-o în apartamentul său, facilitându-i practicarea prostituţiei.

Clienţii ar fi fost identificaţi prin publicarea de anunţuri pe un site de profil, iar sumele de bani astfel obţinute de persoana vătămată ar fi revenit aproape în integralitate femeii.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale a mai rezultat că, în perioada martie - septembrie 2024, bărbatul de 62 de ani ar fi întreţinut cu victima minoră raporturi şi acte sexuale în schimbul unor remuneraţii.

În acest context, ar fi produs cu telefonul mobil personal peste 80 de materiale pornografice de tip imagine şi video, pe care le-ar fi stocat şi deţinut în acelaşi sistem informatic.

Procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea bărbatului de 62 de ani şi au formulat propunerea de arestare preventivă a acestuia şi a minorului de 16 ani, care se sustrage urmăririi penale.

Faţă de femeie a fost luată măsura controlului judiciar.

La datele de 27 septembrie 2024 şi 2 octombrie 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamţ a dispus arestarea preventivă a celor cercetaţi.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acţiunile au fost realizate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ şi al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Afisari: 25

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.