Comunicat de presă - Consiliul Judeţean Maramureş
În perioada 24-25 septembrie 2024, judeţul Maramureş a găzduit cea de-a patra întâlnire transnaţională de învăţare combinată cu vizite de studiu în cadrul proiectului SIRM - Integrarea Socio-Economică a Refugiaţilor şi Migranţilor. Tema acestei întâlniri a fost 'Cooperarea inter-instituţională - rolul instituţiilor publice şi ONG-urilor'. În deschiderea evenimentului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Radu Trufan, a adresat participanţilor cuvântul de bun venit şi le-a prezentat eforturile administraţiei judeţene şi ale partenerilor reprezentaţi de alte instituţii publice, ONG-uri, culte religioase şi sectorul economic în ceea ce priveşte buna gestionare a fluxului de refugiaţi care au ajuns în judeţul Maramureş după declanşarea războiului din Ucraina.
Sesiunea de prezentări a fost deschisă de către comisar-şef de poliţie Simona Chioran, director al Centrului Regional de Proceduri si Cazare pentru Solicitanţi de Azil Maramureş, care a prezentat situaţia generală a refugiaţilor şi migranţilor din România, după care şapte dintre partenerii proiectului au diseminat bune practici implementate de regiunile şi instituţiile pe care le reprezintă.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Maramureş au prezentat demersurile derulate la nivel judeţean în sprijinul refugiaţilor din Ucraina, printre care constituirea unui grup de lucru dedicat, parteneriatul cu autorităţi publice şi organizaţii neguvernamentale locale şi internaţionale, deschiderea primului centru Blue Dot din România, dezvoltarea unei platforme online cu scopul de a interconecta nevoile refugiaţilor cu opţiunile de ajutorare disponibile, dar şi alte măsuri de sprijinire a refugiaţilor atât în ceea ce priveşte asigurarea nevoilor primare, cât şi a celor secundare sau terţiare. În continuarea sesiunii, reprezentanţii Voievodatului Podkarpackie din Polonia au prezentat acţiunile realizate sub egida 'Academiei de Migraţie', dar şi numeroasele activităţi derulate de Fundaţia PRO-FIL în sprijinul refugiaţilor ucraineni. La rândul lor, reprezentanţii Regiunii Autonome PreĹĄov din Slovacia au prezentat iniţiativele de cooperare interinstituţională cu autorităţile locale, cu Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi cu diverse ONG-uri, cu rol de sprijinire a persoanelor care fug din calea războiului. În continuare, reprezentanţii Municipalităţii Brindisi din Italia au prezentat online experienţa Confederaţiei Globale a Diasporei în răspunsul la criza refugiaţilor din Ucraina, după care reprezentanţii Universităţii Tehnologice Munster din Irlanda au prezentat Programul de sprijin pentru angajare - Connect Ireland. În cadrul sesiunii de prezentări, Universitatea Letonă din Letonia a prezentat activităţile organizaţiei neguvernamentale 'I want to help refugees', ca exemplu de bună practică, după care reprezentanţi ai Municipalităţii Ĺ ibenik din Croaţia au prezentat iniţiativele de sprijin pentru ucraineni în zona Ĺ ibensko- Knin, cum ar fi proiectul 'Construirea unei societăţi primitoare', derulat prin cooperarea cu instituţii şi organizaţii implicate în activităţi de ajutorare a refugiaţilor.
Întâlnirea a continuat cu un workshop moderat de Universitatea din Groningen, Regatul Ţărilor de Jos, în cadrul căruia s-au identificat provocările privind cooperarea interinstituţională în gestionarea situaţiei refugiaţilor şi migranţilor, dar şi strategiile care pot fi implementate pentru depăşirea lor. Totodată, participanţii la workshop au dezbătut modalităţi pentru stabilirea unor parteneriate interinstituţionale pe termen lung, care să fie atât mutual benefice, cât şi aliniate la obiectivele mai largi ale instituţiilor şi organizaţiilor pe care le reprezintă.
Prima zi a celei de-a patra întâlniri transnaţionale s-a încheiat cu vizita de studiu care a avut loc la noul centru al Federaţiei Young Men's Christian Association (YMCA România), organizaţie neguvernamentală care se remarcă prin acţiuni şi iniţiative dedicate tinerilor, refugiaţilor şi migranţilor. În cadrul acestei vizite, participanţilor le-au fost prezentate activităţile centrului YMCA România, precum: programul afterschool conceput pentru a oferi copiilor din comunităţile ucrainene un spaţiu sigur în care să crească, să se dezvolte şi să interacţioneze între ei, programul de suport pentru sănătatea mintală prin terapie pentru copiii şi adulţii din Ucraina, cursurile de limba română certificate şi consilierea în găsirea unui loc de muncă, oferite în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, atelierele de parenting, clubul pentru seniori şi Hub-ul mobil YMCA. De asemenea, YMCA România găzduieşte reprezentanţi ai YMCA Ucraina pentru traininguri de tabără, continuând o prietenie fructuoasă şi facilitând învăţarea şi dezvoltarea unor practici valoroase, cu scopul de a dezvolta un cadru consistent pentru tabere.
A doua zi a întâlnirii transnaţionale a fost dedicată exclusiv vizitelor de studiu care au avut loc la Centrul COMAND din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Gheorghe Pop de Băseşti' al judeţului Maramureş şi la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil Maramureş. În cadrul primei vizite de studiu, participanţii au fost familiarizaţi cu activitatea centrului de comandă integrat pentru situaţii de urgenţă, după care acestora le-au fost prezentate dispeceratul integrat pentru situaţii de urgenţă, spaţiile dedicate şedinţelor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi tehnica de intervenţie utilizată la nivelul instituţiei. Întâlnirea s-a încheiat cu vizita de studiu organizată în cadrul Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil Maramureş din Şomcuta Mare. Agenda vizitei a cuprins prezentarea atribuţiilor instituţiei şi procedurile specifice, prezentarea spaţiilor din cadrul centrului, dar şi prezentarea iniţiativelor de cooperare cu ONG-uri şi cu Liceul Teoretic 'Ioan Buteanu' din Şomcuta Mare, materializate sub forma unui program de integrare ce are la bază activităţi educaţionale, culturale, sociale, dar şi de consiliere şi sprijin financiar.
Următoarea întâlnire transnaţională din cadrul proiectului SIRM va avea loc anul viitor, urmând să fie găzduită de către Universitatea Letonă din Letonia.
Proiectul SIRM - Integrarea Socio-Economică a Refugiaţilor şi Migranţilor este implementat de către Agenţia de Dezvoltare Regională Rzeszow din subordinea Voievodatul Podkarpackie (înfrăţit cu judeţul Maramureş), în calitate de lider de proiect, alături parteneri reprezentaţi de regiuni şi instituţii din România (Maramureş), Irlanda, Ţările de Jos, Letonia, Slovacia, Italia, Croaţia şi Polonia.
Obiectivul general al proiectului SIRM este îmbunătăţirea implementării a 8 politici de dezvoltare regională în domeniul integrării socio-economice a migranţilor şi refugiaţilor, o problemă importantă în domeniul incluziunii sociale fiind integrarea socio-economică a migranţilor din ţările terţe.
Proiectul este finanţat prin programul INTERREG EUROPE 2021-2027, apelul 1, având un buget total de 1.620.928 euro. Bugetul aferent Consiliului Judeţean Maramureş, pentru cei patru ani de implementare, este de 140.370 euro, din care contribuţia ERDF este de 112.296 euro (80% din bugetul total), iar cofinanţarea naţională este de 28.074 euro (20% din bugetul total), din care 25.266,4 euro este cofinanţarea de la bugetul de stat (18%), iar 2% este cofinanţarea Consiliului Judeţean Maramureş, în valoare de 2.807,4 euro.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].