Comunicat de presă - Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea
Informaţii privind organizarea Bursei Locurilor de Muncă
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea vă informează că în data de 11 octombrie 2024 va organiza Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va avea loc începând cu ora 9.30, în municipiul Tulcea, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor, din Piaţa Independenţei nr. 1.
Obiectivul principal al Bursei Locurilor de Muncă îl constituie creşterea gradului de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin corelarea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, astfel existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajatori şi solicitanţi.
În acest sens, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea invită agenţii economici, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, dar şi reprezentanţii instituţiilor interesate de domeniul pieţei muncii să participe, într-un cadru organizat, la Bursa Locurilor de Muncă. Prin participarea la acest eveniment, angajatorii vor avea ocazia să îşi prezente oferta locurilor de muncă vacante, să cunoască direct viitorii angajaţi, ce anume îşi doresc aceştia şi ce aşteptări au de la un loc de muncă, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot testa piaţa muncii, pot afla care sunt meseriile cele mai căutate şi care sunt competenţele şi abilităţile care cresc şansele de a obţine un loc de muncă, pot negocia direct un pachet salarial.
De asemenea, angajatorii care doresc să participe la Bursa Locurilor de Muncă sunt aşteptaţi să contacteze AJOFM Tulcea (tel. 0240/516858) pentru a anunţa locurile de muncă vacante disponibile şi să acceseze platforma Unică de Livrare a Serviciilor 'PULS / Medierea muncii servicii online' la adresa https://puls.anofm.ro de pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (https://www.anofm.ro/) pentru a se autentifica în vederea declarării locurilor de muncă vacante şi informării privind serviciile adresate angajatorilor existente pe această platformă.
Menţionăm că participarea la acest eveniment este gratuită.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.