Declaraţie de presă - Deputat PSD Mirela Furtună
Românii vor putea călători în SUA, din 2025, fără vize. Ne vom alătura, astfel, grupului de 41 de state care fac parte din acest program. Acest proiect coordonat de premierul Ciolacu este un foarte bun exemplu de colaborare pentru atingerea unui obiectiv naţional!
Toate instituţiile statului, indiferent de apartenenţa politică a şefilor acestora, au lucrat şi s-au coordonat, pentru atingerea acestui obiectiv. Dincolo de o bună colaborare între România şi SUA, a fost şi o excelentă colaborare între români şi români. Acesta este modelul de lucru promovat de premierul Marcel Ciolacu şi pe care îl va urma cu aceeaşi consecvenţă şi din funcţia de preşedinte al României.
Astfel, a devenit posibil ca rata de respingere a vizelor să coboare sub 3% - condiţie esenţială pentru ca Statele Unite să includă România în programul Visa Waiver.
Trebuie afirmat cu tărie că eliminarea vizelor pentru America este un succes al României! Nu al PSD şi nici al PNL, ci al nostru, al tuturor!
Mai sunt de îndeplinit anumite formalităţi (verificare, evaluare apoi anunţul oficial şi aprobarea finală din partea oficialităţilor americane) însă cel mai important obstacol a fost depăşit, respectiv criteriul tehnic ca din totalul solicitărilor de viză respingerile să fie mai mici de 3%.
Un rol decisiv în acest proces l-a avut campania declanşată de Guvernul Ciolacu, care i-a îndemnat şi i-a sprijinit pe români să aplice pentru viză sau pentru reînnoirea acesteia.
Deputat PSD
Mirela Furtună
2 octombrie 2024
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].