Comunicat de presă - United Way România
United Way România celebrează 20 de ani de activitate, timp în care a ajutat peste 100.000 de persoane vulnerabile, prin proiectele de Educaţie, Integrare socio-profesională şi Sănătate.
Cei 20 de ani de impact în comunitate au fost marcaţi, pe 1 octombrie 2024, printr-o Gală aniversară, cu mesajul 'De 20 de ani, Uniţi pentru un viitor mai bun', dedicată atât recunoaşterii meritelor partenerilor care ne-au fost alături în aceşti 20 de ani, cât şi contribuţiilor din ultimul an.
La eveniment s-au adresat publicului Excelenţa Sa, Kathleen Kavalec, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Dr. Sonya Anderson, Executive Vice President of United Way Worldwide's International Network şi Lidia Faţi, Preşedintele United Way România.
United Way România face parte din reţeaua globală United Way Worldwide, una dintre cele mai mari organizaţii nonprofit din lume.
'Viziunea United Way este aceea de a crea o comunitate unită, prosperă, capabilă de a-şi susţine membrii să-şi atingă potenţialul maxim, şi în aceşti 20 de ani am făcut paşi semnificativi în realizarea acestui obiectiv.
Astăzi, sărbătorim împreună o călătorie plină de realizări şi suntem uniţi pentru un viitor mai bun. Iar cifrele o confirmă. În aceste două decenii, am ajutat peste 100.000 de persoane aflate în cele mai dificile momente din viaţă. Şi acest lucru a fost posibil mulţumită împlicării a mai bine de 500 de companii, peste 5.000 de donatori, dintre care 140 de donatori majori şi aproape 20.000 de voluntari. Toate aceste cifre spun de fapt un singur lucru, că puterea lui 'Împreună' este imensă. Mulţumim tuturor!' - a declarat Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.
În cadrul Galei, au fost oferite trei trofee aniversare, care încununează cei 20 de ani de implicare. Laureaţii acestora au fost donatorii individuali Steven şi Valeria van Groningen, compania Raiffeisen Bank şi Fundaţa Joyo.
De asemenea, pe scenă au fost decernate premii pentru partenerii corporate de nivel Platinum, Gold, Silver si Bronze, donatorii individuali de nivel Tocqueville şi Leadership, şi organizaţiile neguvernamentale care s-au implicat în mod deosebit în proiectele emblematice ale fundaţiei pe direcţiile strategice: Educaţie, Integrare socio-profesională şi Sănătate.
Pentru a ilustra impactul United Way Romania în aceste două decenii, au fost selectate 20 de poveşti de succes, iar trei dintre protagonişti au urcat în ziua Galei pe scenă. Poveştile pot fi accesate la această adresă: https://www.unitedway.ro/20-de-povesti/ .
20 de ani de United Way în România: 106.702 persoane unice sprijinite
United Way România dezvoltă şi implementează programe care îmbunătăţesc vieţile copiilor, adulţilor şi vârstnicilor aflaţi în dificultate. Fundaţia activează în funcţie de trei direcţii strategice: acces la o educaţie de calitate, integrare socio-profesională care să asigure un venit suficient pentru a întreţine o familie şi acces la servicii bune de sănătate.
Educaţie:
- 54.940 de copii au primit suport educaţional (activităţi de educaţie formală şi nonformală, activităţi de literaţie, educaţie în şcoli, spitale sau centre de plasament) şi suport material (rechizite, masă caldă/gustări, îmbrăcăminte, încălţăminte, produse igienico-sanitare etc.);
- 13.009 părinţi spriiniţi în a conştientiza importanţa lecturii şi educaţiei au participat la Academia Părinţilor pentru dezvoltarea abilităţilor parentale şi au primit ajutor pentru integrare pe piaţa muncii, la nevoie;
- 4.309 profesori şi specialişti din comunităţi defavorizate au participat la diverse cursuri şi sesiuni de pregătire profesională, inclusiv prin curriculele dezvoltate de United Way.
Integrare socio-profesională:
- 13.719 tineri, adulţi şi vârstnici au fost sprijiniţi pentru o mai bună integrare socială, prin servicii de consiliere psiho-socială, consiliere profesională şi vocaţională, în vederea accesării unui curs de calificare sau integrării pe piaţa muncii, consiliere juridică, dezvoltare personală, mentorat.
Sănătate:
- 20.725 de copii, adulţi şi vârstnici aflaţi în suferinţă, cu diferite afecţiuni şi un grad ridicat de sărăcie, au primit susţinere pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, prin acces la servicii medicale şi medicamente; ca mijloace de prevenţie au avut loc activităţi sportive şi de educaţie pentru sănătate.
Voluntari:
- 19.968 de persoane au fost implicate în activităţi de voluntariat;
- 83.287 de ore de voluntariat au fost oferite.
Gala United Way a fost prezentată de Maria Chiriţă şi Mihai Rădulescu, jurnalişti TVR.
Organizarea Galei a fost posibilă cu sprijinul sponsorilor KPMG, Regina Maria - Reţeaua Privată de Sănătate, Deloitte, Hellas Direct, Raifeisen Bank, Xella Romania şi partenerului in-kind Dacris.
***
Date de contact: Veronica Lăcureanu
Marketing & Communication Manager United Way Romania
Despre United Way România
United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcţii care pun bazele unei comunităţi prospere: acces la o educaţie de calitate, servicii bune de sănătate şi un venit suficient pentru a întreţine o familie. Acţionăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei reţele extinse de parteneri din comunitate - ONG-uri, companii, instituţii publice, lideri din societatea civilă, donatori şi voluntari - să îşi coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.