Comunicat de presă - Poliţia Locală Timişoara
Bătrân de 96 de ani, rătăcit în zona centrală, ajutat de poliţiştii locali să ajungă acasă, în Calea Buziaşului
Poliţiştii locali, aflaţi în patrulare aseară, în jurul orei 21.15 în zona centrală a oraşului, au fost direcţionaţi de Serviciul Dispecerat către Strada C. Brediceanu, unde s-a semnalat prezenţa unei persoane care părea că s-a pierdut. La faţa locului, poliţiştii locali au observat un bărbat în vârstă, care era dezorientat şi care a declarat că nu mai ştie cum să ajungă acasă, după ce a pierdut tramvaiul. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 96 de ani care locuieşte în zona Buziaşului, pe Intrarea Neptun. Poliţiştii locali l-au preluat şi l-au condus către domiciliu, bătrânul fiind extrem de fericit, spunând că 'îmi faceţi un bine nespus de mare dacă mă duceţi acasă'. Nu este prima dată când persoane vulnerabile sunt sprijinite de poliţiştii locali, în ultima perioadă fiind găsite pe stradă atât persoane în vârstă sau cu diverse probleme de sănătate, precum şi copii pierduţi de părinţi sau rătăciţi în drum spre casă. Poliţia Locală Timişoara încurajează cetăţenii să apeleze la instituţie, la numerele 0256.968 sau 0256.246.112, sau să abordeze direct echipajele de pe teren pentru a veni în ajutor celor care pot fi în pericol dacă sunt singuri pe stradă.
COMPARTIMENT RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].