Comunicat de presă - IPJ Sibiu
Poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară Sibiu, în parteneriat cu alte instituţii specializate, continuă activităţile preventive în unităţile de învăţământ din judeţul Sibiu, activităţi ce vizează creşterea gradului de conştientizare a tinerilor asupra pericolelor la care pot fi expuşi, precum şi dezvoltarea unor strategii de prevenire a comportamentelor de risc.
Sub motto-ul ,,TĂCEREA E TOT VIOLENŢĂ! VOCEA TA E SOLUŢIA!', în ultima săptămână, poliţiştii şi jandarmii sibieni i-au invitat la dialog deschis pe elevii şi cadrele didactice din două licee, Liceul Tehnologic 'Ioan Lupaş' din Sălişte şi Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară 'Terezianum' din Sibiu.
În cadrul întâlnirilor avute cu elevii, poliţiştii au transmis recomandări şi aspecte elementare privind siguranţa personală, dar şi privind modul de evitare a conflictelor în spaţiul şcolar, informaţii pe care minorii este bine să le cunoască şi să le pună în practică, pentru a reduce riscul de victimizare. Au fost aduse în discuţie protejarea bunurilor personale, respectarea regulamentului intern al unităţii de învăţământ, evitarea conflictelor verbale sau fizice cu colegii, comunicarea permanentă cu părinţii şi cu cadrele didactice, astfel încât orice problemă apărută în timpul programului şcolar să fie adusă la cunoştinţa acestora în cel mai scurt timp posibil.
Toate activităţile campaniei 'TĂCEREA E TOT VIOLENŢĂ! VOCEA TA E SOLUŢIA!', derulate pe tot parcursul anului şcolar 2024/2025, subliniază importanţa, mecanismul şi beneficiile semnalării faptelor antisociale săvârşite în unităţile de învăţământ.
Începând din acest an şcolar a fost operaţionalizat canalul de informare www.sigurantascolara.ro , în care vor fi prezentate informaţii şi recomandări ale instituţiilor responsabile pentru crearea unui climat de siguranţă şcolară optim, modurile de acţiune, procedurile şi legislaţia incidentă domeniului de siguranţă şcolară, campanii / programe / proiecte de prevenire derulate la nivelul unităţilor de învăţământ şi lecţii de informare şi prevenire, pe diferite teme şi cicluri de învăţământ, precum şi datele de contact ale tuturor entităţilor naţionale şi locale cu responsabilităţi în domeniu.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.