logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj

La datele de 01 şi 02.10.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea a 3 inculpaţi, cu vârstele de 23, 25 şi 29 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv.

În sarcina unuia dintre aceştia s-a reţinut şi comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

Din cercetările efectuate a reieşit că, în perioada 2023 - octombrie 2024, inculpaţii au procurat, deţinut, manipulat şi vândut diverse cantităţi de substanţe psihoactive (2MMC, A-PBITMO, 5F-MDMB-PINACA) către consumatori din judeţele Cluj şi Bistriţa Năsăud, pentru sume cuprinse între 600 şi 7.000 lei.

De asemenea, din probele administrate a rezultat că inculpatul în vârstă de 25 de ani a deţinut şi comercializat şi droguri de mare risc (ADB-BUTINACA), iar în zilele de 18.09.2024 şi 01.10.2024 a condus un autoturism pe drumurile publice din Cluj-Napoca fără a deţine permis corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate cantităţile de aproximativ 215 grame 2MMC şi 10 grame 5F-MDMB-PINACA (substanţe psihoactive) precum şi alte mijloace de probă.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T., Unitatea Teritorială de Analiza Informaţiilor Cluj şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Afisari: 6

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].