Comunicat de presă - Casa de Cultură a Studenţilor din Sibiu
Casa de Cultură a Studenţilor din Sibiu şi Asociaţia Conexiuni au plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziţiei 'Deşeul ca Resursă', ce va avea loc vineri, 4 octombrie 2024, la ora 12:00, la sediul instituţiei. Acest eveniment inovator este rezultatul unui proiect desfăşurat pe parcursul lunii septembrie, proiect care a adus în prim-plan creativitatea tinerilor din Sibiu, elevi şi studenţi, ce şi-au demonstrat abilităţile de a transforma deşeurile în resurse valoroase.
Participanţii la proiect au avut oportunitatea de a realiza lucrări şi prototipuri originale, utilizând exclusiv materiale reciclabile, cum ar fi deşeurile industriale, deşeurile din construcţii şi cele rezultate din activităţi casnice. Lucrările expuse vor varia de la instalaţii artistice şi obiecte tehnice, până la decoruri, echipamente şi creaţii vestimentare.
Prin acest eveniment, ne dorim să promovăm o atitudine ecologică responsabilă şi să inspirăm tinerii să descopere potenţialul ascuns al materialelor reciclate. Lucrările expuse vor demonstra modul în care deşeurile pot fi reutilizate în mod creativ pentru a dezvolta produse inovative şi sustenabile, oferind soluţii pentru protecţia mediului înconjurător.
Expoziţia va include şi un concurs în care vor fi premiate cele mai originale şi inovative lucrări, acestea fiind evaluate de un juriu format din experţi din domeniile tehnic şi artistic. Proiectul are ca scop final contribuţia la educaţia ecologică a tinerilor, oferindu-le ocazia de a explora noi modalităţi de a proteja mediul prin reciclare şi inovaţie.
Vă aşteptăm să descoperiţi creativitatea tinerilor din judeţul Sibiu şi să sprijiniţi iniţiativele care promovează dezvoltarea sustenabilă!
Proiectul este co-finanţat de Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.