Comunicat de presă - USR Vâlcea
USR Vâlcea şi-a desemnat candidaţii pentru alegerile parlamentare din 1 Decembrie
Vâlcenii au nevoie de lideri curajoşi şi vizionari, care să lupte împotriva corupţiei, să stimuleze dezvoltarea economică locală şi să creeze locuri de muncă bine plătite. Cu o echipă formată din candidaţi cu viziune, experienţă şi competenţă, USR este gata să combată stagnarea şi să transforme Vâlcea într-un judeţ modern şi prosper.
Candidaţii USR Vâlcea sunt oameni care au dovedit, fie prin activitatea lor, fie prin implicarea lor în problemele comunităţii, fie prin leadershipul lor în domeniile în care activează, că pot contribui semnificativ la îmbunătăţirea vieţii comunităţilor din care provin. Aceştia sunt pregătiţi să aducă o viziune nouă în Parlament, bazată pe competenţă şi implicare activă în soluţionarea problemelor reale ale cetăţenilor.
Lista candidaţilor USR Vâlcea pentru alegerile parlamentare reflectă această viziune de schimbare şi integritate:
- Pentru Camera Deputaţilor: Andrei Gheorghiu, Andreea Iuliana Udrea, Roxana Larisa Bănuţă, Constantin Floroiu, Dumitru Pompiliu Nacea şi Claudiu Dragomir.
- Pentru Senat: Mugurel Slujitoru şi Alexandra Pătraşcu-Motoi.
USR intră în alegerile prezidenţiale şi parlamentare mai unit ca niciodată, pregătit să ofere o voce puternică celor care doresc o Românie mai dreaptă şi corectă. Odată cu alegerile suprapuse de la finalul acestui an, România are şansa unei schimbări semnificative şi prin alegerea Elenei Lasconi în funcţia de preşedinte al României. Elena Lasconi şi echipa USR reprezintă adevărata alternativă la actuala guvernare!
USR rămâne singura forţă politică ce se opune ferm coaliţiei PSD-PNL, iar aliaţii noştri sunt românii. Vom continua să luptăm pentru principiile pe care USR le promovează, pentru o Românie care să fie pentru toţi, nu doar pentru câţiva privilegiaţi.
Împreună construim un viitor mai bun pentru Vâlcea şi pentru România, de aceea invităm toţi cetăţenii să se implice şi să susţină această echipă de oameni dedicaţi, pentru un viitor mai bun, mai echitabil şi pentru o Românie care să fie cu adevărat pentru toţi.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].