Comunicat de presă - Teatrul Naţional din Timişoara
DE BERGERAC. FANTASMELE LUI CYRANO este o savuroasă şi, totodată, o profundă formulă de introspecţie, dar şi o pledoarie pentru asumarea propriului destin. Pornind de la una dintre cele mai tulburătoare poveşti de dragoste din literatura universală, CYRANO DE BERGERAC de Edmond Rostand, piesa dramaturgului italian Michele Santeramo este o pledoarie pentru alegeri bazate pe propriile valori intelectuale şi spirituale. Povestea unui Cyrano care are convingerea că dragostea, educaţia şi cultura sunt instrumentele cu ajutorul cărora oamenii vor putea să îşi determine singuri destinul, aşa cum şi el alege un destin diferit de cel pe care i l-a trasat autorul lui reflectă - cu înţelegere, cu şarm, cu umor şi, totodată, cu deplină luciditate - o posibilitate nouă în această lume polarizată, mereu în criză de opinie şi de opţiune.
Roberto Bacci este regizor şi fondator al Fondazione Pontedera Teatro din Italia, institutul în care, începând cu 1985, celebrul regizor şi teoretician al teatrului, Jerzy Grotowski, a trăit şi a creat tot restul vieţii. Colaborator al lui Grotowski, dar şi al lui Peter Brook, Eugenio Barba sau al fondatorilor Living Theatre - Julian Beck şi Judith Malina, director al unor importante festivaluri de teatru din Toscana, Roberto Bacci a montat în cele aproape cinci decenii de activitate, numeroase spectacole la Piccolo Teatro di Pontedera, mai apoi Compagnia Laboratorio di Pontedera, dar şi în alte ţări ale lumii, spectacole prezentate atât în Italia, cât şi în alte ţări din Europa, America Latină şi Orientul Mijlociu.
Spectacolul reuneşte pe scena Teatrului Naţional câţiva dintre actorii cei mai iubiţi ai Timişoarei - Matei Chioariu, Claudia Ieremia, Marin Lupanciuc, Romeo Ioan şi Cristina Konig, cărora li se alătură cea mai nouă membră a trupei Naţionalului, Cristina Rotaru Chiperi, încă masterandă a Facultăţii de Muzică şi Teatru şi, nu în ultimul rând, excepţionala scenografă Corina Grămoşteanu.
Biletele sunt disponibile online pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenţia de bilete 'Mărăşeşti', str. Mărăşeşti nr. 2, orar marţi - duminică, între orele 11:00 - 19:00.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].