Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanţa
Constanţa, sub avertizări de vânt puternic!
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis mai multe atenţionări meteo pentru municipiul Constanţa.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 01 octombrie, ora 10:00 - 01 octombrie, ora 20:00. Vântul va avea intensificări puternice, cu viteze la rafală de 70...90 km/h.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 01 octombrie, ora 10:00 - 02 octombrie, ora 02:00
În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50...70 km/h.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 02 octombrie, ora 02:00 - 02 octombrie, ora 10:00
În intervalul menţionat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50...70 km/h.
Astăzi, vremea se va menţine închisă şi rece. Cerul va fi noros ziua şi va mai ploua, în general slab (prin acumulare 10 - 15 l/mp). Noaptea ploile vor diminua, iar cerul se va degaja treptat. Temperatura maximă va fi de 15...16 grade, iar cea minimă va fi de 11 grade.
Mâine, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă va fi de 12...13 grade.
Facem apel către cetăţeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugaţi să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor precum şi peste gurile de scurgere, rigolele şi căminele de vizitare pentru a nu îngreuna intervenţia echipelor mixte, acolo unde va fi cazul.
Constănţenii, agenţii economici şi asociaţiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanţa - 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliţia Locală - 0241/484205 şi 0341/922
Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă- 0737552271.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].