logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - IPJ Prahova

RAZIE DE AMPLOARE ÎN DESFĂŞURARE, CU EFECTUARE DE PERCHEZIŢII DOMICILIARE

În această dimineaţă, peste 100 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova desfăşoară o razie de amploare în oraşul Plopeni şi în comuna Valea Călugărească, pentru combaterea faptelor cu violenţă din mediul stradal, context în care vor fi puse în executare şi 12 mandate de percheziţie domiciliară.

Video - https://youtu.be/x-YUSLt0Emk

Poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova şi de cei ai Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploieşti, acţionează pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea traficului şi consumului de droguri sau traficului de persoane, precum şi pentru depistarea participanţilor la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Totodată, poliţiştii pun în executare 12 mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele unor persoane cercetate pentru comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi punere în circulaţie de produse contrafăcute şi furt calificat, în cadrul unor dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Acţiunea de astăzi face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliţia Română pentru a asigura un climat de siguranţă şi a descuraja orice activitate infracţională.
Afisari: 16

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].