Comunicat de presă - Coaliţia pentru Siguranţă Rutieră
Bucureşti, 01.10.2024
Coaliţia pentru Siguranţă Rutieră, în parteneriat cu Ascendia şi Salvaţi Copiii lansează proiectul educaţional 'Copiii în siguranţă: în vehicul şi pe drum'. Acesta este un program naţional de educaţie digitală, conceput pentru a îmbunătăţi educaţia rutieră a copiilor şi a contribui direct la creşterea siguranţei lor în trafic.
Conform unui studiu recent realizat de IRES, una dintre cele mai mari îngrijorări cu privire la siguranţa rutieră a copiilor este neatenţia copilului şi lipsa de asigurare la traversare, alături de neatenţia şoferilor, lipsa de prevenţie şi traversarea prin locuri nepermise. Programul răspunde direct acestor provocări, oferind resurse educaţionale interactive care încurajează comportamente sigure, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.
Acest demers reprezintă un pas important în transformarea siguranţei rutiere a copiilor într-o prioritate în România. El urmăreşte reducerea numărului de accidente rutiere.
Programul include trei module interactive, care oferă copiilor şi profesorilor din învăţământul primar şi gimnazial acces la cursuri educative dedicate siguranţei rutiere.
Aceste module pot fi accesate direct online, pe platforma formare.elearning.ro:
- Modulul 1: Siguranţă rutieră în drum spre şcoală
- Modulul 2: Siguranţa rutieră: ciclism responsabil
- Modulul 3: Siguranţa deplasării în vehicule
Modulele de siguranţă rutieră pregătesc elevii şi personalul instituţiilor de învăţământ în a înţelege şi respecta regulile de circulaţie, a recunoaşte situaţiile periculoase din trafic şi a acţiona corespunzător pentru a preveni accidentele.
Participanţii vor învăţa despre:
* cum să identifici riscurile asociate cu deplasarea cu maşina;
* reguli esenţiale de circulaţie pentru biciclişti;
* care este importanţa atenţiei şi responsabilităţii în trafic;
* cum să rămâi în siguranţă pe străzi;
* cum sa respecţi regulile de circulaţie în timpul deplasărilor;
* în general, vei câştiga cunoştinţe de bază despre siguranţa rutieră.
Persoanele interesate sunt invitate să se înscrie la aceste cursuri e-learning. Accesul este complet GRATUIT. Pentru acces trebuie completat formularul de înscriere disponibil la link-ul următor: https://formare.elearning.ro/register.
În prima etapă, cursurile se pot parcurge începând cu data de 21 octombrie 2024, până pe data de 30 noiembrie 2024, după autentificarea în platformă, la adresa https://formare.elearning.ro/.
Ghidul de înscriere la cursuri este disponibil aici: https://www.elearning.ro/ghid-de-inscriere-in-campania-copiii-in-siguranta-in-vehicul-si-pe-drum/
'Copiii în siguranţă: în vehicul şi pe drum' face parte din strategia Coaliţiei de îmbunătăţire a siguranţei pe drumuri, dezvoltată în baza recomandărilor cuprinse în Carta Albă a Siguranţei Rutiere, un document strategic ce propune măsuri concrete pentru reducerea semnificativă a numărului de accidente pe şoselele din România, ca reacţie la starea de fapt îngrijorătoare din România, în care ţara noastră depăşeşte multe recorduri negative în ceea ce priveşte numărul accidentelor rutiere şi mai ales al celor cu victime.
Pentru detalii despre proiectele Coaliţiei vizitaţi: www.pentrusigurantarutiera.ro.
Invităm cadrele didactice şi instituţiile educaţionale să se alăture campaniei şi să contribuie la formarea unei generaţii conştiente de importanţa siguranţei rutiere!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].