logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Alianţa pentru Unirea Românilor

Georgiana Teodorescu (AUR): 'Realitatea este că nu primim ajutoare externe pentru dezastrul cauzat de inundaţii! Trebuie să ne descurcăm pe cont propriu'

Europarlamentarul AUR, Georgiana Teodorescu, a declarat că Ursula von der Leyen a anunţat că ţările afectate de inundaţii nu vor primi ajutorul financiar sperat din Fondul de Solidaritate.

Potrivit europarlamentarului AUR, argumentul şefei Comisiei Europene a fost acela că nu sunt bani suficienţi în Fondul de Solidaritate şi că statele afectate ar trebui să folosească fondurile de coeziune deja alocate, dar care sunt foarte greu accesibile din cauza birocraţiei.

'Săptămâna trecută s-a votat o rezoluţie pentru ca Uniunea Europeană să acorde ajutor financiar din Fondul de Solidaritate pentru ţările afectate de inundaţii, adică şi pentru România. S-a votat acea rezoluţie propusă de grupul politic ECR, din care face parte şi AUR. Între timp, Comisia Europeană, condusă de doamna Ursula von der Leyen, cea pe care AUR nu a votat-o, ne-a spus că, de fapt, ar trebui să căutăm bani în altă parte, pentru că în fondul de solidaritate nu sunt bani suficienţi. Motivul real, nedeclarat: Europa s-a concentrat pe ajutoare pentru Ucraina. Aşa că trebuie să ne descurcăm cu banii disponibili prin fondurile de coeziune pe care i-am primit deja acum patru ani şi care sunt foarte greu de accesat şi de cheltuit din cauza birocraţiei. Deci, în esenţă, operaţia a reuşit, pacientul a decedat', a spus europarlamentarul AUR.

Potrivit Georgianei Teodorescu, la finalul zilei rămânem noi cu ai noştri şi 'dacă vrem să ne fie bine şi dacă vrem să depăşim greutăţile, trebuie să fim solidari şi să ne ajutăm'.

'Dragi români, nu ne vin ajutoare de afară. Noi singuri trebuie să ne ajutăm unii pe alţii. Aşa cum colegii mei au mers deja în teritoriu la Pechea şi au muncit zi lumină acolo ca să-i ajute pe oameni să-şi reconstruiască locuinţele, asta este singura soluţie pe care o avem. Asta învăţăm din acest du-te - vino, din această plimbare de la Ana la Caiafa. Că la finalul zilei suntem noi cu ai noştri şi dacă vrem să ne fie bine şi dacă vrem să depăşim greutăţile, trebuie să fim solidari şi să ne ajutăm', a subliniat eurodeputatul AUR.
Afisari: 16

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].