Comunicat de presă - Teatrul pentru Copii şi Tineret 'Gong' Sibiu
Sibiu, 30 septembrie 2024. Teatrul pentru Copii şi Tineret 'Gong' Sibiu prezintă joi, 3 octombrie şi vineri, 4 octombrie, de la orele 18:00, spectacolul invitat 'Bestiar', o producţie Vanner Collective Bucureşti. Ambele reprezentaţii vor fi urmate de o sesiune de discuţii cu publicul, spectacolul fiind programat în mod special pentru adolescenţi.
Spectacolul 'Bestiar' explorează profunzimile căutării de sine şi a autenticităţii în faţa conformismului şi a aşteptărilor societale. Producţia are la bază un text dramatic nou, scris de Raluca Mănescu şi Denisa Nicolae, luând formă în urma unui laborator şi a unor ateliere care au implicat adolescenţi şi studenţi ai facultăţilor de Teatru din Bucureşti, Constanţa, Craiova şi Sibiu în procesul de creaţie.
Structurat ca o alegorie, spectacolul are în centrul atenţiei patru 'animale de sacrificiu'. Personajele umanizate ies din spaţiul sigur al turmei al turmei în care s-au născut pentru a privi dincolo de gard. Ele luptă să spargă stereotipurile care le sunt asociate raselor de care aparţin şi să-şi împlinească visurile. Spectacolul pune accent pe importanţa diversităţii si individualităţii, într-un mediu social care caută uniformizarea fizică în goana către recunoaştere şi apreciere.
'Bestiar' este recomandat celor cu vârsta peste 12 ani şi are o durată de aproximativ 1h30min. Spectacolul nu conţine limbaj licenţios, şi nici scene de nuditate sau violenţă repetată.
**
BESTIAR
Text de: Raluca Mănescu şi Denisa Nicolae
Concept şi direcţie scenică: Denisa Nicolae
Cu: Ana Vînău, Adelin Tudorache, Maruca Băiaşu, Costin Stăncioi, Răzvan Mîndruţă
Coregrafie şi mişcare scenică: Teodora Velescu
Scenografie: Şteff Chelaru
Sound design: Adrian Piciorea
Pregătire muzicală: Oana Puşcatu
Lighting design: Alexandros Raptis
Fotograf proiect: Matei Bumbuţ
Psiholog consultant: Silvia Ciubotaru
Dramaturgie: Daria Ancuţa
Asistenţă regie: Elena Tudorache
Spectacol produs de Vanner Collective
Co-produs de Teatrul Metropolis
**
Accesul publicului la acest spectacol se face gratuit, în limita locurilor disponibile. Rezervarea locurilor se poate face direct la sediul Agenţiei de Bilete a Teatrului 'Gong' din str. Al. Odobescu 4, sau prin e-mail la ticketing(@)teatrulgong.ro. Vă rugăm să specificaţi numele dvs. şi numărul de locuri necesar. Rezervările expiră cu 15 minute înainte de începerea reprezentaţiei, iar confirmarea locurilor se face doar prin mesaj scris.
Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].