Comunicat de presă - Teatrul de Comedie
Teatrul de Comedie anunţă premiera oficială a spectacolului CENTRUL CENTRAL de Doru
Vatavului, regia Irisz Kovacs, scenografia Clara Ştefana. Reprezentaţiile vor avea loc joi 10 octombrie şi
vineri 11 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Nouă şi reprezintă primele premiere oficiale ale stagiunii
2024-2025.
Spiritul epocii ne îndeamnă: fii fericit! Fii recunoscător! Indiferent de situaţia în care suntem, mereu vor
exista alţii mai puţin norocoşi, cu mai multe motive să fie deprimaţi sau disperaţi - aşa că trebuie să ne gândim
la ei, să ne bucurăm că nu suntem ca ei! Însă pare că recunoştinţa se transformă pe nevăzute în teroare (că
am putea ajunge aşa), în dispreţ (de ce sunt oamenii ăia aşa?), într-o linie decisă care îi separă pe ei de noi.
- Irisz Kovacs.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Florin Aioane, Ana Bumbac, Laura Creţ, Cătălina
Frunză, Maria Moroşan şi Theodora Stanciu. Muzica şi sound design-ul îi aparţin lui Adrian Piciorea, iar
mişcarea scenică este gândită de Sergiu Diţă.
Proiect câştigător al concursului COMEDIA ŢINE LA TINEri, ediţia 2022. Pentru ediţia din acest an,
înscrierile au fost deja lansate, iar data limită pentru înscrieri este luni 14 octombrie 2024. Câştigătorul va fi
anunţat pe data de 18 noiembrie şi proiectul premiat va intra în producţie la Sala Nouă a Teatrului de
Comedie, devenind parte din repertoriul acestuia. Detalii complete despre ediţia a XIV-a AICI.
www.comedie.ro
TeatrulComedie teatrul.de.comedie
Eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul de Comedie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].