Comunicat de presă - Primăria Municipiului Baia Mare
Primarul municipiului Baia Mare a semnat un contract de 2,3 miliarde de lei, pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare în Maramureş
Ioan Doru Dăncuş, primarul municipiului Baia Mare, a semnat la finalul săptămânii trecute, la Bucureşti, contractul de finanţare în valoare de peste 2,3 miliarde de lei pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare în Maramureş. Municipiul Baia Mare şi alte 30 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ vor beneficia de acest proiect.
'Ca municipiu reşedinţă de judeţ, este de datoria noastră să ne implicăm şi să sprijinim întreg Maramureşul! Să revenim pe drumul dezvoltării, de unde judeţul a fost tras pe 'dreapta' în urmă cu patru ani. Este un ajutor pe care ni-l oferim în primul rând nouă, pentru că şi Baia Mare va beneficia de investiţii în cadrul acestui contract', a declarat Ioan Doru Dăncuş, primarul municipiului Baia Mare.
Contractul de finanţare al proiectului 'Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Maramureş', prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, a fost semnat în prezenţa ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, directorului general al VITAL, Alexandrina Bancoş, şi a viitorului preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, deputatul Gabriel Valer Zetea.
Prin acest proiect, aproximativ 104.000 de locuitori vor beneficia de extinderea reţelei de alimentare cu apă, iar 31.200 de maramureşeni vor beneficia de canalizare. Vor fi construiţi 531 km de conducte de alimentare cu apă, 274 km conducte pentru ape uzate, peste 130 staţii de pompare (apă potabilă/ apă uzată) şi 37 staţii de clorinare. Totodată, vor fi create noi locuri de muncă în întreg judeţul.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.