Comunicat de presă - Muzeul 'Vasile Pârvan' Bârlad
PLATERO ŞI CU MINE - DESPRE PRIETENIE
Un spectacol inedit pentru cei mari şi cei mici
Asociaţia Culturală Kitharalogos organizează în perioada 24.09 - 15.10 un turneu naţional în zone cu acces redus la cultură şi în câteva oraşe mari, aducând în atenţia publicului de toate vârstele o lucrare inedită pentru narator şi chitară, o premieră în lumea muzicală de la noi, însoţită de ilustraţii vizuale.
O poveste încărcată de emoţie dedicată deopotrivă celor mici şi celor mari, spectacolul 'Platero şi cu mine - despre prietenie' propune o incursiune în spaţiul sonor / literar a doi importanţi artişti din secolul XX: italianul Mario Castelnuovo-Tedesco, compozitor prolific, cu o carieră de succes în lumea muzicii, şi spaniolul Juan Ramon Jimenez, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Publicată în 1914, 'Platero şi cu mine' este un omagiu adus prieteniei dintre poet şi măgăruşul acestuia, prilej de reflecţie asupra 'bucuriilor şi amărăciunilor, gemene ca urechile lui Platero'. În 1960, compozitorul italian re-imaginează povestea celor doi într-o lucrare pentru narator şi chitară încărcată de frumuseţe şi expresivitate. Protagoniştii turneului, chitaristul Costin Soare şi actorul Ionel Barac, alături de artistul vizual Alex Icodin, ale cărui desene live vor îmbogăţi spaţiul sonor, vor spune celor mici şi celor mari o parabolă emoţionantă, care se va reflecta diferit în sufletele celor prezenţi, oferind chei de înţelegere pentru fiecare vârstă.
Copiii participanţi la spectacole vor avea prilejul de a interacţiona la final cu protagoniştii şi îşi vor putea exprima emoţiile redactând scrisori (text şi desene) în care să povestească experienţa avută, o parte dintre acestea urmând a fi publicate pe site-ul proiectului. Organizatorii turneului au pregătit un caiet-program/carte de colorat de care cei mici, mai ales, se vor bucura rememorând povestea lui Platero şi a poetului andaluz. La finalul proiectului, spectacolul va fi înregistrat şi se va transforma într-un film care va fi postat pe www.platero.ro , fiind astfel disponibil pentru cei curioşi să descopere întâmplările cu tâlc prin care trec cei doi.
Mai multe detalii pe www.platero.ro, www.facebook.com/platerosicumine, www.facebook.com/kitharalogos, www.instagram.com/kitharalogos.
Spectacolul va avea loc sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 11.00, la Pavilionul expoziţional 'Marcel Guguianu'.
Vă aşteptăm cu drag !
ACCESUL ESTE GRATUIT.
Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos
Cu sprijinul: Tecnoservice Equipment SRL; Savvy Finance.
Parteneri: Asociaţia 'Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România' - UCIMR; Muzeul 'Vasile Pârvan', Bârlad; Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suţu; Institutul Cervantes; Asociaţia Kitarodia; Colegiul Naţional 'Mihai Eminescu', Bucureşti; Colegiul Naţional Pedagogic 'Regina Maria', Ploieşti; Liceul Teoretic 'Roth-Oberth', Mediaş; Şcoala gimnazială Sat Dârvari; Şcoala gimnazială 'Andrei Rădulescu', Chiojdeanca; Asociaţia Klavier Art; Primăria Horodnic de Sus; Primăria Vicovu de Sus; Parohia Voitinel II; Centrul Cultural Siret; Asociaţia Peter Tomaschek; Asociaţia Cârţişoara.
Parteneri media: Observator Cultural, RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Agenţia de Carte.ro, BookHub.ro, IQads, Smark, Monitorul de Suceava, Viva FM, RădăuţiZiar, Hermannstadter Zeitung, România Pozitivă.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Adresele la care se pot obţinute informaţii privitoare la eveniment:
email:[email protected]
http://www.muzeulparvan.ro/
http://www.youtube.com/c/MuzeulVasileParvan
https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan
Partener media: Jurnal FM, Media TV, Barlad Online, Vremea Nouă.
Organizator local,
Dr. Mircea Mamalaucă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].