Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
Astăzi, la Palatul Victoria, în prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu şi a ministrului dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, au fost semnate trei noi contracte de finanţare în infrastructura sportivă, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), în valoare totală de peste un miliard de lei.
'Aceste investiţii subliniază angajamentul ferm al Guvernului pe care îl conduc de a sprijini dezvoltarea infrastructurii sportive şi a sportului de masă. Noile baze sportive vor reprezenta locul din care se va putea construi din nou excelenţa sportivă în România. La nivelul Guvernului vom continua să investim în sport şi în infrastructura sportivă, dar vom veni şi cu programe pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos pentru toţi tinerii din România', a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Primul proiect vizează stadionul 'Gheorghe Hagi' din Constanţa, cu o valoare de 490.936.487,01 de lei. Stadionul va avea 18.190 de locuri şi va integra săli de antrenament, un centru de conferinţe, un spaţiu expoziţional, spaţii administrative, comerciale şi de alimentaţie publică. Totodată, acesta va asigura desfăşurarea optimă a activităţii sportive în regiunea litoralului, atât prin organizarea unor evenimente sportive (de fotbal, tenis, atletism şi rugby), cât şi a evenimentelor culturale la scară mare (concerte şi spectacole), contribuind, astfel, la dezvoltarea sportului de performanţă şi de masă din regiune.
'Stadionul 'Gheorghe Hagi' din Constanţa reprezintă un reper extrem de important şi un tribut pentru numărul 10 al Naţionalei României din Generaţia de Aur, care continuă să facă performanţă şi ca antrenor', a subliniat ministrul Veştea.
Al doilea proiect are în vedere construirea stadionului 'Nicolae Dobrin' din Piteşti, cu o valoare de 372.856.532,03 de lei şi o capacitate de 15.200 de locuri. Alături de noul stadion de fotbal, va fi realizat şi Centrul de copii şi juniori FC Argeş şi vor fi construite spaţii de antrenament pentru sporturi conexe precum lupte, box, judo, karate, spaţii de birouri, de parcare, comerciale şi de expunere, dar şi zone de alimentaţie publică.
Ambele stadioane vor fi realizate pentru asigurarea cerinţelor de clasificare UEFA 4.
'Aceste două obiective poartă cu mândrie numele unor legende şi simboluri ale excelenţei sportive: Gheorghe Hagi şi Nicolae Dobrin! Îmi doresc ca valoarea şi exemplul acestor două mari nume să continue prin succesul actualelor şi viitoarelor generaţii de sportivi, contribuind, astfel, inclusiv la vitalitatea noastră, ca naţiune, deoarece sportul, sănătatea şi educaţia sunt strâns legate de calitatea vieţii', a precizat ministrul dezvoltării.
De asemenea, în municipiul Sfântu Gheorghe din judeţul Covasna, va fi construit un patinoar artificial, performant, cu o capacitate de 2.180 de spectatori, care va putea găzdui atât competiţii naţionale şi internaţionale, cât şi antrenamentele echipelor de hochei seniori şi juniori. Patinoarul va beneficia de dotări speciale pentru hochei şi patinaj artistic pe gheaţă, de un centru medical şi de metodologie sportivă, vestiare, spaţii pentru media, spaţii de alimentaţie publică şi o parcare. Valoarea acestui contract este de 245.396.751 de lei.
'Cele trei obiective de investiţii vizează dezvoltarea, modernizarea şi alinierea infrastructurii sportive la standarde europene, cu impact major asupra locuitorilor, sportivilor şi suporterilor cluburilor din Constanţa, Piteşti şi Sfântu Gheorghe, dar nu numai! Sportul înseamnă sănătate, disciplină şi echilibru, iar noi încurajăm practicarea sportului şi performanţa! Astfel, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, sprijină infrastructura sportivă în toate regiunile României şi în toate ramurile sportive', a concluzionat ministrul Veştea.
* * *
Din anul 2002 şi până în prezent, CNI a finalizat:
* 1.441 de săli de sport (inclusiv Sala Polivalentă Piteşti, Sala Polivalentă Oradea, Sala Polivalentă Botoşani, Sala Polivalentă Craiova şi Sala Polivalentă Piatra Neamţ);
* 47 de bazine de înot (inclusiv Complexul Olimpic de Nataţie de la Otopeni, Bazinul olimpic de la Dinamo, Bazinele de polo de la Clubul Sportiv Steaua şi de la Clubul Sportiv Rapid);
* 6 stadioane (Stadionul Ion Oblemenco de la Craiova, Stadionul Municipal Târgu Jiu, Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, Stadionul Steaua, Stadionul Giuleşti 'Valentin Stănescu' şi Stadionul Municipiul Turnu Măgurele).
În perioada 2022-2024, au fost recepţionate:
* 210 săli de sport în valoare de peste 1,8 miliarde de lei;
* 49 complexuri sportive în valoare de peste 454 milioane de lei;
* 16 bazine de înot în valoare de peste 244 milioane de lei.
Obiective de investiţii în derulare în perioada 2022-2024:
* 223 săli de sport în valoare de peste 2,4 miliarde de lei;
* 119 complexuri sportive în valoare de peste 1,33 miliarde de lei;
* 42 bazine de înot în valoare de peste 866 milioane de lei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.