logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naţionale

Un nou Centru de excelenţă în cercetare operaţionalizat la Academia Tehnică Militară

În prezenţa ministrului apărării naţionale, Angel Tîlvăr, Academia Tehnică Militară 'Ferdinand I' a marcat luni, 30 septembrie, odată cu deschiderea noului an universitar, operaţionalizarea Centrului de excelenţă în sisteme integrate de armament şi geniu (CESIAG).

Centrul va funcţiona sub coordonarea Facultăţii de Sisteme integrate de armament, geniu şi mecatronică şi va contribui la dezvoltarea programelor de cercetare fundamentală şi aplicativă din domeniile sistemelor de armament, sistemelor energetice, balistice, de apărare CBRNE, geniu şi de protecţie a construcţiilor la încărcări extreme.

'Academia Tehnică Militară a derulat, în ultimii ani, o serie de programe de dezvoltare şi modernizare care au adus infrastructura universitară de pregătire şi cercetare la standarde comparabile cu cele ale instituţiilor universitare de profil de peste hotare. Armata României are nevoie de soluţii tehnologice adaptate la specificul misiunilor şi activităţilor pe care le va desfăşura în viitorul apropiat, iar ATM poate dezvolta astfel de opţiuni, care să facă saltul de la planşetă la producţia efectivă', a declarat Angel Tîlvăr.

* * *

Centrul de excelenţă în sisteme integrate de armament şi geniu este cel de-al cincilea proiect de acest gen dezvoltat de Academia Tehnică Militară, după cele dedicate domeniilor comunicaţii şi tehnologia informaţiei (CECTI); tehnologii avansate de securitate cibernetică (CETASC); sisteme autopropulsate şi tehnologii pentru apărare şi securitate (SATAS); robotică şi sisteme autonome (CERAS).

CESIAG dispune de o bază materială de ultimă generaţie şi va permite derularea unor activităţi de cercetare-dezvoltare fundamentală, aplicativă şi tehnologică în sprijinul structurilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale celorlalte instituţii din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi diseminarea, transferul şi valorificarea rezultatelor obţinute. De asemenea, aici vor fi organizate cursuri de instruire şi perfecţionare pentru specialişti din mediul militar şi civil - în special din industria naţională de apărare, şi vor fi dezvoltate facilităţi care vor veni în sprijinul activităţilor de cercetare, precum şi a reţelelor de centre de cercetare şi centrelor de servicii.

Structura organizatorică a Centrului include un compartiment pentru managementul proiectelor şi asigurarea calităţii şi două laboratoare specializate în sisteme integrate de armament şi apărare CBRN, respectiv securitate la încărcări extreme a structurilor de construcţii şi geniu.

Biroul de presă
Afisari: 23

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].