Comunicat de presă - IPJ Vâlcea
În perioada 27 - 29 septembrie 2024, poliţiştii rutieri şi cei cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În urma activităţilor desfăşurate pe drumurile publice din judeţul Vâlcea pentru siguranţa traficului rutier, poliţiştii au aplicat 520 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 230.000 lei.
Dintre amenzile aplicate, 171 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale, 14 pentru depăşire neregulamentară, 9 pentru alcool, 5 pentru neacordare prioritate pietoni/vehicule şi 321 pentru alte nereguli.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 84 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 26 de autovehicule care nu prezentau siguranţă în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 26 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost constate 21 infracţiuni la regimul rutier.
*
Exemple:
1) În noaptea de 28 spre 29 septembrie 2024, în jurul orei 02:30, poliţiştii oraşului Băbeni, în timp ce desfăşurau activităţi specifice de patrulare pentru menţinerea unui climat optim de siguranţă publică şi rutieră, au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism care se deplasa pe Drumul Naţional 64.
La volanul autoturismului, poliţiştii au identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani din localitatea Lăpuşata, iar în urma verficărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o concentraţie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
2) La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 21:30, poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Suteşti, au depistat un tractor agricol care se deplasa pe DJ 676, în localitatea Glăvile, la volanul căruia se afla un localnic în vârstă de 53 de ani.
Astfel, poliţiştii au efectuat verificări specifice care au rezultat că bărbatul în cauză nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, de unde a rezultat o concentraţie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale.
RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE
Restricţii de circulaţie din data de 30.09.2024, în funcţie de condiţiile meteo:
- Pe DN 7, la km 198+200 - km 198+500, în extravilanul localităţii Călimăneşti, se lucrează la consolidare versanţi, între orele 07:00 - 16:00. Circulaţia rutieră se închide/deschide în reprize de max.15 minute, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
- Pe DN 67B, la km 47+400 - km 49+000, pe raza localităţii Obislavu, se lucrează la reparaţii asfaltice, între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
- Pe DN 67B, la km 57+200 - km 57+300, în localitatea Tina, se lucrează la reparaţii podeţ, între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
- Pe DN 67, la km 177+000 - km 182+000, pe raza localităţilor Buneşti şi Bârseşti, se lucrează la tăiere acostamente, între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.