Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş
- Recomandările jandarmilor montani -
Întrucât s-a aşternut prima ninsoare în Munţii Rodnei, jandarmii montani maramureşeni încurajează iubitorii de drumeţii să se bucure de peisajele de poveste şi de aerul curat de la munte, dar să ţină cont de câteva recomandări:
1. Alegeţi echipamentul 'în trei straturi': îmbrăcămintea de corp, un polar din fleece ce asigură căldura necesară corpului şi un softshell care este impermeabil şi protejează împotriva vântului.
2. Consultaţi starea vremii înainte de a porni la drum, dar ţineţi cont de faptul că la munte vremea se poate schimba cu uşurinţă (astăzi, la altitudinea de 1800 m se înregistrau temperaturi sub 0 grade).
3. Evitaţi drumeţiile montane pe timp de ceaţă, aceasta favorizează atacul animalelor sălbatice.
4. Evitaţi traseele montane pe care a fost semnalată prezenţa urşilor;
5. Folosiţi un rucsac echipat cu o trusă de prim ajutor, o lanternă, ustensile de aprins focul, un sandviş, apă şi ceva dulce.
6. Nu porniţi singuri la drum şi nu vă abateţi de la traseul ales. Informaţi cabanierul sau jandarmii pe care îi întâniţi pe traseu asupra rutei alese de dumneavoastră pentru drumeţie.
Jandarmii montani vor fi prezenţi pe traseele turistice şi vor patrula în zonele de competenţă, iar dacă întâmpinaţi dificultăţi, nu ezitaţi să le solicitaţi ajutorul sau să sunaţi la numărul unic de urgenţă 112.
Sublocotenent, Gherasim Ioana-Anca
Purtător de cuvânt al I.J.J. Maramureş
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].