Comunicat de presă - Consiliul Judeţean Tulcea
Luni, 30 septembrie 2024, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat la şedinţa festivă dedicată Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, onorată de prezenţa ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Tulcea şi Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Tulcea.
'Este o zi festivă în care ne bucurăm de prezenţa doamnei ministru, căreia îi mulţumim că este alături de noi. Profit de ocazie pentru a-l felicita pe domnul Ionel Diaconu pentru asumarea responsabilităţii conducerii Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Tulcea şi pentru a-i ura mult succes. Vă asigur în continuare de toată deschiderea Consiliului Judeţean Tulcea în relaţiile cu structura pe care o conduceţi.
Încep prin a transmite cele mai călduroase gânduri de sănătate, împlinire şi bucurii tuturor pensionarilor şi persoanelor vârstnice de pe raza judeţului nostru. Vă doresc tuturor să aveţi pensie lungă şi fericită, cu multe zâmbete pe chipuri!
Respectul, mândria şi aprecierea pe care le purtăm acestei generaţii se sărbătoreşte în fiecare zi, nu numai pe data de 1 octombrie. Dar această zi ne oferă ocazia ne a exprima public tot ceea ce gândim şi simţim faţă de cei care ne-au fost alături întreaga viaţă, cei care au contribuit, prin munca lor, la construcţia României moderne, pe care o vom lăsa şi noi urmaşilor noştri.
Cred că toate instituţiile statului au obligaţia morală (dar şi legală) de a sprijini categoria persoanelor vârstnice din toate punctele de vedere, iar prezenţa, astăzi, la Tulcea, la reprezentantului de vârf al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale reconfirmă încrederea pensionarilor în statul român.
Vă mulţumim, doamna ministru, pentru faptul că aţi dat curs invitaţiei noastre şi pentru că aţi ales să fiţi astăzi aici, faţă în faţă cu pensionarii tulceni, demonstrând interesul pe care îl aveţi pentru dialogul deschis cu beneficiarii sistemului de pensii', a declarat preşedintele Horia Teodorescu.
'Am venit în faţa dumneavoastră pentru că vă spune că prioritatea mandatului meu este oferirea respectului care vi se cuvine după o viaţă de muncă. Consider că prin reforma pensiilor pe care am lucrat-o cu colegii din minister s-a făcut dreptate. Fiecare dintre dumneavoastră aţi adus România unde se află astăzi, prin munca şi experienţa dumneavoastră. Acesta este motivul pentru care noua lege recompensează stagiile lungi de cotizare.
Atunci când am scris Legea pensiilor, ne-am dorit echitate, o creştere continuă a pensiilor într-un mecanism care spune că în fiecare an, în luna ianuarie, pensiile se majorează cu inflaţia plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut pe economie, deci o creştere continuă şi sustenabilă a pensiilor', a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Informaţii privind situaţia pensiilor la nivelul judeţului Tulcea:
Nr. pensionari - 44883
Pensia medie - 2811
Nr. dosare indemnizaţie socială - 9829
Nr. dosare cu creşteri în urma recalculării - 37551.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].