Comunicat de presă - Partidul Social Democrat
Partidul Social Democrat va organiza, în cursul săptămânii viitoare, o serie de consultări cu sindicate şi cu patronate reprezentative din toate sectoarele economice. Consultările vor începe luni, 30 septembrie 2024, de la ora 10.00, la sediul central al PSD.
Discuţiile vor fi coordonate de prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu şi de preşedintele Consiliului Naţional, Mihai Tudose.
PSD va consulta principalii actori din domeniul social şi economic, în vederea elaborării programului de guvernare, pe care îl va prezenta cetăţenilor, în contextul alegerilor parlamentare.
PSD îşi va structura, la fel ca până în prezent, programele şi politicile publice pe care le va propune românilor pe baza unor principii precum:
- dezvoltarea economiei, bazată pe investiţii;
- creşterea veniturilor românilor - cu accent pe salariaţii cu venituri mici şi medii;
- protejarea puterii de cumpărare;
- protejarea pensionarilor;
- protejarea familiilor cu mai mulţi copii.
PSD a dovedit că are capacitatea şi expertiza tehnică necesare pentru a propune românilor programe bine fundamentate şi politici publice.
PSD va susţine în continuare politicile sociale care răspund la problemele cele mai presante ale cetăţenilor cu venituri medii şi familiile cu copii, aşa cum a făcut-o de fiecare dată când s-a aflat la guvernare.
Biroul de presă al PSD
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].