Comunicat de presă - Poliţia Română
În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 2.800 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate peste 8.400 de fapte contravenţionale, iar 578 de permise de conducere au fost reţinute.
La data de 27 septembrie a.c., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 482 de acţiuni şi au intervenit la 2.844 de evenimente, dintre care 2.452 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 14 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 68 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 8.474 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.226.732 de lei.
Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 114 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 578 de permise de conducere, dintre care 185 pentru viteză, 44 pentru alcool şi 9 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 347 de certificate de înmatriculare.
*
Tot ieri, în cadrul acţiunii Blocada, organizată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel naţional, peste 3.800 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Au fost organizate 457 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 7.084 de autovehicule şi legitimate 12.377 de persoane.
Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 2.897 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 154 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.
În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au constatat 24 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 244 de permise de conducere, dintre care 22 pentru alcool şi 96 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 161 de certificate de înmatriculare.
Siguranţa cetăţenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii, fiind pregătite să intervină atunci când situaţia o impune.
Acţiunile poliţiştilor şi jandarmilor pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică vor continua şi în perioada următoare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].