Comunicat de presă - IPJ Vâlcea
INFRACŢIUNE LA REGIMUL RUTIER
La data de 26 septembrie 2024, poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea au intervenit la un eveniment rutier care s-a produs pe Drumul Naţional 7, în localitatea Călineşti, soldat cu pagube materiale.
Din verificările efectuate de către poliţişti, s-a constatat că un bărbat, de 51 de ani din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în şanţul de pe marginea drumului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive din organism.
Mostrele biologice recoltate vor fi înaintate la IML, iar în funcţie de rezultatul analizei toxicologice, se vor dispune măsurile legale.
-
TÂNĂR CERCETAT PENTRU COMITEREA INFRACŢIUNII DE FURT CALIFICAT
Poliţiştii oraşului Băbeni au identificat un tânăr de 17 ani, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
În fapt, la data de 25 septembrie 2024, poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că, în intervalul 11:00 - 13:00, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa acesteia, fără drept, de unde i-au sustras bijuterii în valoare de aproximativ 2000 de lei.
În urma activităţilor desfăşurate, ieri, 26 septembrie a.c., poliţiştii au stabilit identitatea un tânăr de 17 ani din localitatea Valea Mare, ulterior acesta fiind internat la Secţia Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de 'furt calificat', urmărirea penală fiind supravegheată de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].