logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timişoara

Festivitatea de deschidere a anului la Universitatea Politehnică Timişoara

Mii de studenţi pe stadionul Ştiinţa, la StartUPT

Campusul Universităţii Politehnica Timişoara s-a animat vineri, 27 septembrie 2024, încă de dimineaţă, cu ocazia festivităţii de deschidere a anului universitar 2024-2025, desfăşurată sub genericul 'StartUPT - Bun venit în Universul Politehnicii !', eveniment prin care conducerea instituţiei, facultăţile şi ligile studenţeşti, alături de partenerii din mediul economic, au dorit să ofere atât celor din anul I, cât şi colegilor din anii mai mari, o festivitate care să confirme reputaţia şi prestigiul celei mai vechi instituţii de învăţământ superior din Timişoara, care a dat până acum 100 de generaţii de absolvenţi.

Festivităţile au debutat vineri dimineaţă, pe Stadionul Ştiinţa, în prezenţa studenţilor, a cadrelor didactice, a conducerii UPT şi a partenerilor din mediul economic, cu intonarea imnului academic al UPT, compus de Horea Crişovan.

În continuare, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf. Univ. Dr. ing. Florin Drăgan, le-a vorbit studenţilor despre eforturile pe care instituţia le depune pentru a le asigura condiţii optime de viaţă şi de studiu, despre programele de studiu adaptate mereu la cerinţele pieţei muncii, despre colaborarea excelentă cu mediul economic, dar şi despre tradiţia Politehnicii timişorene, care în acest an sărbătoreşte 100 de ani de la absolvirea primei promoţii de ingineri din vestul României.

Reprezentanţii mediului economic, Christian von Albrichsfeld, director general al Continental România, Sabin Totorean, director General Nokia România, Ciprian Tarnu, director în cadrul Forvia Hella Timişoara, au amintit despre provocările lumii de azi, aflată într-o continuă schimbare, i-au felicitat pe studenţi pentru faptul că au ales Politehnica, o universitate care le oferă cele mai bune perspective de carieră, i-au îndemnat să studieze, dar să se şi bucure de perioada studenţiei, iar peste câţiva ani, după absolvire, să-şi aducă aportul la schimbarea lumii.

Alexandru Luca, director Departament Marketing Universitar şi coordonator Campus Creativ, şi Alice Cania, reprezentant al studenţilor în Consiliul de Administraţie al UPT, i-au îndemnat pe cei din anul I, să studieze, să se distreze, dar să se implice şi în activităţi de voluntariat, să aibe o experienţă de studenţie cât mai plăcută.

Prof. Univ. Dr. ing. Alina Dumitrel, prorector al UPT responsabil cu problemele studenţilor, le-a vorbit studenţilor despre experienţa de viaţă pe care o oferă Universitatea Politehnică Timişoara, despre faptul că UPT încurajează dialogul cu studenţii, şi a înmânat, alături de rectorul instituţiei, Premiile 'Toma Stern', instituite ca urmare a unei donaţii consistente din Canada, din partea unui absolvent UPT.

Acestea răsplătesc excelenţa în matematică, respectiv automatică şi calculatoare, şi au fost acordate, în acest an, studenţilor Răzvan Hojda, de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Filip Păunescu şi Luca Vasilcin, de la Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnogii şi Protecţia Mediului.

Deschiderea anului universitar 2024-2025 continuă, pe durata a patru zile, cu o serie de evenimente menite să introducă studenţii în viaţa universitară şi să-i conecteze cu mediul academic, colegii şi comunitatea din Timişoara: Gala aniversară 'ELITh - 100 de ani de la prima generaţie de absolvenţi UPT', 'Noaptea Campusului Deschis', activităţi introductive la facultăţi, 'Campus Joy powered by RedBull', un eveniment în aer liber care aduce o atmosferă de festival, în care noii studenţi pot socializa şi se pot bucura de experienţe recreative alături de colegi.

Lucian Ronkov
Departament Comunicare şi Imagine
Afisari: 27

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].