Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
În cursul acestei săptămâni, în judeţul Maramureş, poliţiştii au fost angrenaţi în activităţi specifice, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională prevăzute de legislaţia din domeniul silvic.
Începând de luni, 23 septembrie şi până astăzi, 27 septembrie, poliţiştii Serviciului Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, împreună cu poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Maramureş, Bistriţa - Năsăud, Harghita, Neamţ şi Suceava au efectuat controale la şase agenţi economici cu obiect de activitate în domeniul forestier şi în 22 de partizi silvice, din judeţul Maramureş.
Activităţile au vizat prevenirea şi combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier naţional, precum şi verificarea respectării dispoziţiilor legale de către agenţii economici pe linia achiziţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialelor lemnoase.
În urma controalelor efectuate, au fost constatate şase infracţiuni de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, transport materiale lemnoase în volum de peste 10 metri cubi fără documente specifice de transport şi fals informatic.
A fost constatat un volum total de 32,37 de metri cubi provenit din tăieri fără drept de arbori, cu o valoare de aproximativ 13.000 de lei. În toate cazurile, au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările în vederea documentării activităţii infracţionale.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 130.000 de lei.
Ca măsuri complementare, s-a dispus confiscarea a aproximativ 470 de metri cubi de materiale lemnoase.
Activităţile au fost realizate cu sprijinul specialiştilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Naţionale şi gărzile forestiere Braşov, Cluj, Oradea, Prahova, Suceava, Timişoara, Vâlcea şi Vrancea.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].