logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - CN Poşta Română

Adina, 'internul' de la Iaşi care testează aplicaţiile Poştei

Bucureşti, 27 septembrie 2024: În această vară, Compania Naţională 'Poşta Română' a lansat a doua ediţie a programului de Internship. 20 de tineri au ales să-şi perfecţioneze pregătirea profesională în cadrul departamentelor Poştei Române. Succesul ediţiei de anul trecut, care s-a derulat numai în Administraţia Centrală, la Bucureşti, a generat, pentru 2024, extinderea programului la nivel naţional. 7 tineri interni au ales să înveţe şi să ne înveţe în cadrul sucursalelor Poştei Române din ţară.

Unul dintre tinerii care lucrează într-o sucursală este Adina Ghiurţiu, 'internul' de la compartimentul IT al Sucursalei Regionale Iaşi. Ieşeancă get-beget, Adina (28 de ani) a terminat Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune din 'oraşul celor 7 coline' şi, ulterior, a urmat două cursuri cu specializare în domeniul IT: unul pe testare şi unul în domeniul programării. I-a plăcut mai mult programarea, dar, pentru 'a începe cu începutul' - aşa cum spune ea, de doi ani şi jumătate s-a dedicat muncii ca tester software, fiind angajată la o companie de specialitate din capitala Moldovei. 'Testez diverse aplicaţii, baze de date, jocuri. Descopăr părţile bune şi cele rele ale acestora şi apoi fac un raport detaliat despre plusuri şi minusuri, despre ce îmbunătăţiri aş avea eu în vedere etc.', descrie Adina specificul activităţii sale.

Din 8 iulie, de când a început colaborarea la Sucursala Iaşi, face acelaşi lucru şi la Poştă şi spune că îi place: 'Am testat mai multe aplicaţii informatice ale Poştei, baze de date, nomenclatoare, am ajutat la dezvoltarea design-ului acestora... Am noroc cu faptul că cei trei colegi de la IT Iaşi sunt foarte amabili şi m-au pus la curent cu specificul aplicaţiilor poştale, care este unul aparte'. Îşi doreşte să continue în domeniul informatic, însă îşi vede viitorul lucrând în programare, chiar la Poştă dacă i se va propune.

Programul de Internship este conceput pentru a oferi o experienţă practică valoroasă, permiţând tinerilor să lucreze alături de profesionişti experimentaţi şi să contribuie la proiecte reale, care au un impact direct asupra activităţii Poştei Române. La finele celor trei luni, există posibilitatea de angajare permanentă pentru cei care confirmă şi care doresc să continue o carieră în cadrul Companiei.

Comunicare şi Relaţii Publice
Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].